(FOTO) Dorin Recean a revenit în satul său de baștină
Premierul Dorin Recean a revenit la Mîndîc, în satul său de baștină la aniversarea de 50 de ani de la fondarea școlii.
“Mi-am reîntâlnit profesorii, foștii mei colegi și școala pe care am absolvit-o mai mult de 30 de ani în urmă. Un gimnaziu care, de-a lungul anilor, a format generații de oameni onești și harnici”, a menționat oficialul.
Dorin Recean a mai spus că “avem datoria să ne îngrijim de copiii noștri, să le asigurăm condiții bune pentru studii și să ne arătăm respectul față de profesorii noștri, cei care modelează viitorii cetățeni europeni”.
“Le-am mulțumit dascălilor pentru efortul și dedicarea lor, iar elevilor le-am urat să se țină de carte și să învețe cât mai bine pentru a reuși în viață.
La mulți Ani, Gimnaziul din Mîndîc!”, a spus Premierul.