Alegătorii pot verifica la ce secție de votare vor merge la vot pe 20 octombrie
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, începând cu 1 octombrie 2024, alegătorii au posibilitatea să verifice online corectitudinea întocmirii listelor electorale și a informaților despre secția de votare la care vor vota pe data de 20 octombrie 2024.
Verificarea datelor din lista electorală poate fi efectuată accesând pagina https://verifica.cec.md, urmând pașii corespunzători. Pentru a afla la ce secție de votare vor vota, alegătorii pot accesa aceiași pagină https://verifica.cec.md. La rubrica „Află unde să votezi”, selectând adresa de domiciliu, vor afla informația despre secția de votare asociată adresei.
Totodată, începând cu data de 1 octombrie 2024, potrivit legislației electorale, alegătorul se poate adresa la biroul electoral al secției de votare ce corespunde domiciliului sau reședinței sale, pentru a solicita, în baza documentelor doveditoare, includerea sau excluderea din listă, corectarea erorilor comise la înscrierea datelor despre sine ori despre alți alegători.
Modificări în listele electorale pot fi solicitate cu cel puțin 7 zile înainte de ziua alegerilor. Biroul electoral comunică imediat registratorilor din cadrul autorităților administrației publice locale modificările solicitate cu anexarea actelor doveditoare. Registratorul verifică datele și efectuează, după caz, mențiunile corespunzătoare în Registrul de stat al alegătorilor.
Amintim că alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală și la o singură secție de votare în baza actelor ce atestă domicilierea sa în perimetrul secției de votare respective.