(VIDEO) Irina Vlah: Voi semna un angajament public, prin care mă oblig să respect o serie de promisiuni concrete

(VIDEO) Irina Vlah: Voi semna un angajament public, prin care mă oblig să respect o serie de promisiuni concrete

Într-o adresare directă către cetățeni, Irina Vlah, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a anunțat un angajament public ferm. Aceasta a subliniat faptul că, spre deosebire de mulți politicieni care fac promisiuni în campanii și le uită ulterior, ea își va respecta promisiunile și va rămâne responsabilă în fața alegătorilor.

“Eu tot timpul mi-am propus să fac altfel de politică – o politică bazată pe corectitudine în raport cu alegătorii”, a afirmat Irina Vlah.

În cadrul fiecărei întâlniri cu cetățenii, Vlah va semna un Angajament Public, prin care se obligă să respecte o serie de promisiuni concrete. Astfel, cetățenii vor putea să-i ceară socoteală oricând pentru eventualele neîmpliniri.

Ce prevede Angajamentul Public al Irinei Vlah:

  • Asigurarea păcii în Republica Moldova, ca prioritate absolută;
  • Elaborarea unei Strategii naționale pentru stoparea crizei demografice;
  • Revenirea Republicii Moldova de la dictatură la democrație;
  • Propunerea unei Strategii de politică externă echilibrată, centrată pe interesele țării;
  • Venirea cu un pachet legislativ complex care să garanteze o justiție independentă și profesionistă;
  • Inițiative legislative și acțiuni pentru combaterea reală a corupției;
  • Dezvoltarea unui nou concept economic bazat pe investiții și reguli clare;
  • Diminuarea datoriei de stat și tragerea la răspundere a celor responsabili de îndatorarea excesivă;
  • Reformarea sistemului de protecție socială pentru a fi eficient și benefic pentru cetățeni;
  • Soluționarea problemei transnistrene prin metode pașnice și reîntregirea țării.

Vlah s-a angajat să prezinte periodic rapoarte cu privire la progresele realizate în implementarea fiecăruia dintre aceste angajamente.

Angajamentul public al Irinei Vlah vine ca o încercare de a aduce un suflu nou în politică, bazat pe transparență și responsabilitate, oferindu-le cetățenilor un mijloc clar de monitorizare a promisiunilor făcute.

Share