(VIDEO) Irina Vlah lansează o campanie națională: „Opiniile expuse vor deveni acţiuni obligatorii pe care le voi întreprinde în calitate de şef de stat”

(VIDEO) Irina Vlah lansează o campanie națională: „Opiniile expuse vor deveni acţiuni obligatorii pe care le voi întreprinde în calitate de şef de stat”

Președintele Asociației Platforma Moldova, Irina Vlah, candidatul cu numărul 5 în buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, anunță despre lansarea unei campaniei naționale care se va numi „Caravana Păcii”.

Politiciana spune, într-un mesaj video pe canalul său de Telegram, că, în acest an, a implementat Campania „Vocea Poporului”, în cadrul căreia a discutat cu oamenii despre cele mai grave probleme cu care se confruntă, despre temerile pe care le au, dar şi despre aşteptările lor. Ea afirmă că, deși a făcut mai multe demersuri către guvernare, nemijlocit la tema menținerii păcii în Republica Moldova, nu a primit niciun răspuns.

„Având în vedere această situaţie, anunţ oficial despre lansarea Campaniei Naţionale „Caravana Păcii”. În cadrul acestei campanii vom vorbi cu oamenii despre măsurile ce se impun pentru a asigura pacea în Republica Moldova. Vom vorbi inclusiv şi despre necesitatea de a asigura pacea la nivelul întregii societăţi. Pentru că în ultimii ani guvernarea a semănat doar ură şi dezbinare în societate, a împărţit oamenii în răi şi buni, a construit baricade şi a marginalizat cea mai mare parte a cetăţenilor numai pentru că au alte opinii decât cei ce reprezintă regimul. În loc să-şi onoreze promisiunile electorale, Maia Sandu şi regimul său au speriat într-una oamenii cu războiul”, a precizat candidatul la șefia statului.

Ea a mai menționat că, în cadrul campaniei „Caravana Păcii”, va vorbi cu oamenii „cum să se opunem mesagerilor războiului, pentru că cei de la guvernare anume asta sunt – mesageri ai războiului”.

„Vom colecta opiniile şi propunerile oamenilor despre ce trebuie de făcut pentru a asigura pacea în Moldova. La finalul campaniei, aceste opinii vor fi introduse într-un angajament, pe care îl voi semna public. Mă voi angaja să promovez şi să asigur pacea din postura de Preşedinte al Republicii Moldova, exact aşa cum îşi doresc cetăţenii, iar opiniile expuse de ei în cadrul campaniei „Caravana Păcii” vor deveni acţiuni obligatorii pe care le voi întreprinde în calitate de şef de stat.

Pacea este cel mai de preţ lucru pe care-l avem, de aceea datoria noastră este să facem totul pentru a o păstra. Şi eu sunt sigură că vom reuşi!”, a mai spus ea.

Share