O minoră și-a pierdut viața în incendiu

O minoră și-a pierdut viața în incendiu

O minoră în vârstă de 13 ani a fost găsită carbonizată în casa care locuia după ce locuința a luat foc. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 22 august 2024 într-o gospodărie din localitatea Parcani, raionul Șoldănești.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:19. La fața locului au fost îndreptate 4 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație angajații IGSU au stabilit că locuința este cuprinsă de flăcări. În procesul intervenției în interiorul casei a fost depistat corpul carbonizat al minorei. Din primele investigații s-a stabilit că fata avea dezabilități, iar în momentul producerii incendiului aceasta se afla singură, fără supravegherea maturilor.

Incendiul a afectat bunurile materiale din locuință pe o suprafață de 63 metri pătrați. Cazul este cercetat de organele de drept. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite. În acest context IGSU îndemnă oamenii care au în grijă minori să nu-i lase de unii singuri pentru a evita situațiile de risc. De la începutul anului 2024 în Republica Moldova s-au produs 1112 incendii în care și-au pierdut viața 63 de persoane, inclusiv 3 minori.

Share