Ambulanța a fost solicitată în circa 1000 de cazuri de mușcături sau înțepături de animale/insecte de la începutul verii
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că de la începutul sezonului estival, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 664 persoane, inclusiv 245 copii cu urgențe medicale cauzate de mușcături sau înțepături de animale/insecte.
După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, în siguranță și în timp util, echipele AMU au transportat 278 pacienți, dintre care 123 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.
Remarcăm faptul că de la începutul verii, la Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au fost întregistrate 109 cazuri de șoc anafilactic, dintre care 69 la înțepătura de insectă (albină,viespe, etc.). În luna iunie 2024 au fost înregistrate 31 cazuri de șoc anafilactic la înțepătură de albină/viespe, în luna iulie 2024 au fost raportate 32 cazuri. De la începutul lunii august au fost raportate 11 cazuri de șoc anafilactic, inclusiv 6 la înțepătură de albină/viespe.
Menționăm faptul că la data de 01.06.2024, echipa SAMU Basarbeasca a resuscitat cu succes un bărbat de 56 de ani, care a făcut șoc anafilactic la venin de albină. Ulterior, cu monitorizarea parametrilor vitali pacientul a fost transportat la spital. Cu regret, în această perioadă au fost raportate două cazuri de șoc anafilactic la înțepătura de insectă soldate cu deces.
Șocul anafilactic reprezintă o reacție alergică severă care pune în pericol viața. Se poate produce de la expunerea la o substanță alergică, la un medicament, la un alergen alimentar sau de la o ințepătură de insectă (albină/viespe). Simptomele caracteristice șocului anafilactic se pot declanșa brusc sau pot apărea la câteva ore distanță, printre ele sunt:dificultatea de respirație; tumefierea buzelor sau pleoapelor; amețeala; bătăile de inimă accelerate; urticaria; greața, voma și pierderea cunoștinței.
Șocul anafilactic este o urgență medicală majoră și necesită intervenție imediată. Echipele AMU acordă asistență medicală urgentă la etapa de prespital în conformitate cu Protocoalele Clinice Naționale și Standardele medicale de diagnostic și tratament.
În accest sens, IMSP CNAMUP atenționează populația despre riscul major pentru sănătate în cazuri de înțepături de insecte (albini, viespi, etc) ce prezintă un pericol real pentru viață și sănătate, îndeosebi la persoanele alergice, copii și vârstnici.