(VIDEO) Andrei Năstase: Constituția Republicii Moldova a fost mereu schimbată și interpretată după calculele de moment ale clasei politice. Avem nevoie de o Lege Supremă care să fie în acord cu aspirațiile cetățenilor

(VIDEO) Andrei Năstase: Constituția Republicii Moldova a fost mereu schimbată și interpretată după calculele de moment ale clasei politice. Avem nevoie de o Lege Supremă care să fie în acord cu aspirațiile cetățenilor

La 30 de ani de la adoptarea Constituției, la scurt timp după momentul declarării independenței, Andrei Năstase, fost ministru, pretendent la șefia statului – în cadrul unei conferințe de presă susținută în fața Președinției – a declarat că „avem astăzi un bun prilej de reflecție dacă realitatea constituțională a corespuns în ultimii 30 de ani textului scris al Legii Supreme și dacă statul și instituțiile sale și-au îndeplinit misiunea instituită prin Constituție la 29 iulie 1994”. Totodată, el a îndemnat pe șeful statului să trimit în Parlament două inițiative legislative.

„M-aș fi bucurat să pot vorbi astăzi în termeni laudativi, pozitivi. Din păcate însă, nu ne putem permite nicio formă de festivism, cu atât mai puțin festivismul venit în ultimii 3 ani din partea unei guvernări corupte și incompetente care și-a făcut o obișnuință din a încalcă constituția, o obișnuință din a elabora, vota și promulga legi neconstituționale. Legea Fundamentală a țării noastre a suferit în ultimii ani de pe urma maltratării sistematice a tot ce înseamnă democrație și stat de drept. Să ne amintim de atacurile regimului oligarhic la adresa Constituției din primăvara-vara anului 2019, dar și derapajele anticonstituționale și antidemocratice din ultimii aproape 4 ani de guvernare pretins democratică și pro-europeană.

Din păcate, deși suntem la ceas aniversar, nu putem să nu spunem, a câta oară, adevărul. Constituția Republicii Moldova a fost mereu schimbată și interpretată după calculele de moment ale clasei politice și nu în interesul oamenilor.

Avem nevoie de o Lege Supremă care să fie în acord cu aspirațiile cetățenilor.

Iată de ce cred că trebuie formulate propuneri de modificări ale Legii Supreme, astfel încât pe viitor cetățenii țării să poată vedea în Constituție nu doar un text, cum ar fi cel privind traiului decent, ci chiar realizarea și garantarea acestuia, garanția drepturilor și libertăților lor fundamentale”, a spus el.

Politicianul a remarcat că avem nevoie de mecanisme pentru ca vremelnicele conduceri ale țării să nu mai poată niciodată să ignore Constituția, să schimbe după bunul plac sistemul electoral, să subjuge justiția sau Procuratura, așa cum au făcut-o oligarhii și o fac și pretinșii reformatori și așa-zișii pro-europeni de azi.

„În calitate de lider civic și politic în trecut am militat pentru modificări constituționale, tocmai pentru că mi-am dorit o Lege Supremă care să fie în acord cu aspirațiile cetățenilor. Amintesc aici colectarea de către grupul de inițiativă pe care l-am constituit și condus a peste 405 000 de semnături în sprijinul modificării Constituției la capitolul alegerii și demiterii președintelui de către întreg poporul, reducerii numărului de deputați și a imunității parlamentare. De asemenea, amintesc și inițiativa propusă în 2020 în calitate de candidat la funcția de președinte al țării privind modificarea articolului 47 al Constituției și obligarea statului să asigure tuturor cetățenilor care au muncit zeci de ani de zile, pensionarilor, și celor care muncesc astăzi, pensii și salarii decente care să acopere minimul de existență.

Prin intenția de a candida independent la funcția de președinte al statului mi-am asumat recent să continui această misiune și Vă asigur că ajuns în funcția de președinte, voi iniția revizuirea Constituției, iar Legea Supremă va fi cu adevărat piatra de temelie a unei democrații veritabile și a statul de drept, cetățenii țării vor vedea în Constituție nu doar un text, ci garanția drepturilor și libertăților lor fundamentale.

Am venit astăzi aici pentru a o îndemna pe președinta republicii să uzeze de dreptul ei de inițiativă legislativă în beneficiul oamenilor. După cum știți, președinta Republicii Moldova are dreptul de a propune proiecte de legi, iar având și o majoritate politică confortabilă în parlament, pot iniția modificarea Constituției cum au făcut-o recent.

În același timp, un președinte de țară are și obligația morală, legală și constituțională să se asigure că moldovenii pot trăi în Moldova, au resursele necesare pentru a-și duce traiul, au locuri de muncă bine plătite, au venituri suficiente de unde să poată contribui la bugetele statului, să-și poată achita utilitățile, gazul, electricitatea, serviciile, inclusiv cele medicale și de educație a copiilor etc.”, a mai spus ex-ministrul.

În context, Andrei Năstase a îndemnat pe șeful statului să trimită în Parlament două inițiative:

„Crearea cadrului legislativ necesar astfel încât toți cei care au muncit zeci de ani, pensionarii, precum și cei care muncesc astăzi, salariații de pe teritoriul Moldovei să aibă garantat prin art. 47 al Constituției venituri, salarii și pensii care să acopere mereu minimul de existență.

În cazul pensionarilor există și Convenția nr. 102 din 28.06.1952 a Organizației Internaționale a muncii prin care țările semnatare se obligă să asigure pensionarii cu pensie nu mai mică de 40 la sută din salariile pe care le-au avut.

Republica Moldova nici până azi nu doar că nu a semnat Convenția, ci nici nu intenționează să o facă, în condițiile în care România a semnat-o încă din 2009.

În acest an pensia medie ar trebui să fie în Moldova de 5700 lei, în realitatea aceasta nu va depăși suma de 3850 de lei, iar pensia minimă nu ajunge nici la 3000 de lei, când ar trebui să nu fie mai mică de 4100 de lei. Asta înseamnă că pensiile tuturor cetățenilor trebuie majorate cu 50 %, pentru ca Moldova să poată pretinde că este un stat civilizat și asigură un trai decent cetățenilor.

În ce privește salariul, îi propun președintei și actualei majorități parlamentare să meargă pe principul pe care merg și prietenii noștri europeni, să folosim același indicator care a fost stabilit când s-a fixat introducerea salariului minim european. Obiectivul european este ca cei mai puțin plătiți angajați să primească cel puțin jumătate din salariul mediu pe economie.

A doua inițiativă ține de instituirea alocației lunare pentru toți copiii Moldovei, nu doar pentru copiii ambasadorilor. 3000 de lei pentru copiii cu vârstă de până la 3 ani și câte 1000 de lei lunar copiiilor de la 3 la 18 ani.

Introducerea acestei alocații ar veni atât ca sprijin pentru părinți, cât și pentru copil. Suma alocată ar constitui un suport binevenit familiei și ar putea fi o măsură care să încurajeze natalitatea”.

Politicianul a mai spus că președintele țării are obligația să vegheze la bunul mers al instituțiilor țării, să facă politica externă, dar și să lucreze și să protejeze oamenii Moldovei, dar și că „principalul adversar al Moldovei în acest moment e sărăcia! Iar de aici un întreg lanț de probleme, în frunte cu migrația. Oamenii o duc greu și aleg să plece din țară pentru a-și câștiga traiul în altă parte”.

„Oamenii nu pot fi ținuți pe loc doar cu lozinci și cu propagandă. Atât timp cât vor trăi greu, vor pleca. Politicienii de la putere trebuie să facă totul pentru ca copiii să aibă parte de carte, familiile lor să aibă posibilitatea să le pună pâine pe masă, iar bunicii noștri să aibă parte de îngrijire și de un trai decent după ce au muncit toată viața! Schimbarea în bine se face cu politici publice și cu legi. De aceea, vin astăzi și pun la dispoziția președintei două inițiative legislative extrem de utile pentru moldoveni, care ar putea reduce sărăcia! Aveți curajul necesar și preluați-le. La final, dacă ele vor fi adoptate, oamenii vor trăi mai bine. Nu va conta cine le-a propus, nu va conta cine le-a votat, va conta un singur lucru, oamenii vor avea mai mulți bani pentru a-și acoperi cheltuielile. Curaj guvernare, curaj Maia Sandu. Faceți lucruri utile pentru oameni”, a subliniat pretendentul la șefia statului.

Share