Maia Sandu s-a întâlnit cu reprezentanți ai APL din Florești
Șefa statului s-a întâlnit astăzi cu mai mulți reprezentanți ai autorităților publice locale din raionul Florești. Președinta Maia Sandu a subliniat în cadrul discuțiilor importanța continuării programului „Satul European”, program cu rezultate apreciate de oameni, dar și de autoritățile locale.
Șefa statului a precizat că în 23 de localități din raion au fost investite circa 90 de milioane de lei pentru proiecte locale prin acest program.
Totodată, Președinta Maia Sandu a mers și la stația de epurare din regiune, care a fost recent dată în exploatare. „Una dintre cele mai mari investiții din regiune este stația de epurare de lângă oraș, care a costat aproape 33 de milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Peste 4000 de gospodării și peste 100 de agenți economici beneficiază de acest proiect vital, care înseamnă un mediu mai curat și mai puține ape și soluri poluate”, a punctat Președinta Maia Sandu.