Documentul protocolar aprobat de Guvern privind aderarea R. Moldova la UE va fi prezentat săptămâna viitoare la prima Conferință Interguvernamentală Moldova – UE

Documentul protocolar aprobat de Guvern privind aderarea R. Moldova la UE va fi prezentat săptămâna viitoare la prima Conferință Interguvernamentală Moldova – UE

Astăzi, Comisia Națională pentru Integrarea Europeană, prezidată de președinta Sandu, a discutat poziția Republicii Moldova pentru negocierea proiectului tratatului de aderare la UE.

„Documentul protocolar a fost aprobat de Guvern, semnat de toți membrii cabinetului de miniștri și îl voi prezenta săptămâna viitoare la prima Conferință Interguvernamentală Moldova – UE.

Prioritatea Republicii Moldova este creșterea rezilienței și competitivității economice. Ne propunem integrarea cât mai rapidă a economiei noastre pe piața unică europeană, vom cere acces la toate instrumentele de finanțare al UE, iar pe intern, ne-am setat ca obiectiv să aprobăm toată legislația europeană până în 2030.

Planul de integrare europeană al Republicii Moldova este unul ambițios, dar realist, cu indicatori foarte clari pentru fiecare capitol de negociere, care să aducă beneficii directe fiecărui om din țara noastră.

Sunt sigur că întreaga echipă a Guvernului, în frunte cu Cristina Gherasimov, Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova, va reuși să parcurgă cu succes acest proces de aderare la Uniunea Europeană”, a punctat premierul Dorin Recean.

Share