Situația animalelor fără adăpost de la azilul „AOVA” a fost discutată la Parlament, la inițiativa deputatei Iulia Dascălu
La Parlament a avut loc audierea subiectului referitor la situația animalelor fără adăpost de la azilul de câini „AOVA” de pe strada Mircești din capitală. La audierile desfășurate la inițiativa parlamentarei Iulia Dascălu au participat deputați, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai societății civile și ai asociațiilor de profil.
Audierile au avut loc în contextul numeroaselor sesizări adresate parlamentarilor de către locuitorii zonei rezidențiale în preajma căreia se află amplasat azilul de câini. În petițiile adresate se menționează despre condițiile precare de întreținere a patrupezilor, dar și despre riscurile la care sunt supuși locatarii din această zonă.
În debutul discuțiilor, deputata Iulia Dascălu a făcut referire la faptul că azilul, pe parcursul mai multor ani, a fost inspectat de către reprezentanții diferitor instituții abilitate ale statului, care s-au expus ferm asupra necesității de reamplasare a acestuia. „Acest azil își desfășoară activitatea ilegal, în condiții insalubre, fără de a dispune de o rețea de apeduct și canalizare, iar fiecare patruped este supus riscului de îmbolnăvire sau deces. De asemenea, locuitorii din această zonă se confruntă cu mari probleme din cauza azilului, deoarece patrupezii umblă nesupravegheați, deseori atacând copiii și persoanele în vârstă. În plus, amplasarea azilului într-o zonă rezidențială și o zonă de parc constituie și o problemă de mediu, de care trebuie să fim conștienți, riscând a fi afectată și biodiversitatea din această zonă”, a relatat deputata Iulia Dascălu.
Reprezentanții instituțiilor abilitate în domeniu au prezentat informații cu privire la situația actuală în care activează azilul „AOVA”, sănătatea și bunăstarea animalelor care sunt întreținute la acest azil, precum și despre numărul controalelor efectuate și rezultatele acestora.
La final, participanții la discuții au convenit asupra necesității de a continua monitorizarea situației de la azilul „AOVA” în vederea urgentării procesului de reamplasare a patrupezilor.
Menționăm că, în anul 2020, Consiliul municipal Chișinău a emis o decizie cu privire la evacuarea azilului „AOVA”, însă aceasta nu a fost executată. Totodată, pe platformă parlamentară au fost desfășurate mai multe runde de discuții și audieri cu privire la situația de la azilul „AOVA”, pentru a scoate în evidență neregulile depistate și necesitatea de reamplasare a azilului respectiv.