PSDE la Strășeni: Discuții despre alegeri, salarii, tarife
Consultările cu Organizațiile Teritoriale ale Partidului Social Democrat European au continuat cu vizita la PSDE Strășeni. O echipă unită și dedicată, apreciată de cetățeni pentru faptele sale. O dovadă în acest sens este și câștigul obținut în scrutinul local din duminica trecută.
Președintele PSDE, Ion Sula, a felicitat-o pe Irina Maximova, dar și întreaga echipă a PSDE Strășeni, condusă de Mihai Popa, pentru victoria obținută în alegerile pentru Primăria orașului Bucovăț și satului Rassvet. „Este un rezultat care ne bucură și arată că cetățenii au încredere în echipa social-democrată, care dă dovadă de profesionalism, competență și grijă pentru oameni”, a spus Ion Sula.
Prețurile în creștere galopantă, tarifele exorbitante la resursele energetice, salariile și pensiile infime, sunt principalele preocupări ale cetățenilor. Oamenii au obosit de declarații populiste și își doresc un trai decent în siguranță, iar echipa PSDE le poate oferi ceea ce-și doresc cel mai mult.
În context, s-a discutat și despre participarea formațiunii politice la alegerile prezidențiale din toamnă și la referendumul privind integrarea europeană a țării.
Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit alegerile europarlamentare din 9 iunie curent. La acest scrutin, PSDE susține partenerii din Partidul Social Democrat România, partidul care a realizat lucruri concrete pentru cetățeni și comunitățile din R. Moldova. Fie că vorbim de grădinițe renovate, autobuze școlare, ajutor pentru depășirea crizei energetice sau susținere în parcursul nostru european. De aceea, PSDE își îndeamnă membrii și simpatizanții formațiunii, care au și cetățenie română, să voteze la alegerile europene Alianța PSD-PNL.
„Proiectele de susținere pentru R. Moldova trebuie continuate, iar accederea unui număr mai mare de europarlamentari social-democrați în Parlamentul European va garanta acest lucru și va grăbi parcursul nostru european”, a declarat liderul social-democrat.