Maia Sandu, Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan au participat la Festivalul Familiei la Ungheni
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și eurodeputatul Siegfried Mureșan, a participat la Festivalul Familiei, desfășurat la Ungheni.
Evenimentul a reunit sute de moldoveni, care au petrecut alături de familiile lor. În centrul orașului au fost organizate zone cu activități distractive, ateliere de artă, iar vizitatorii au putut vedea și proiectele implementate în oraș cu suportul Uniunii Europene.
„Trebuie să marcăm această sărbătoare în fiecare an, pentru că în fiecare zi avem nevoie de familia care ne ajută să depășim toate problemele. Îmi doresc ca toate familiile din Republica Moldova să facă parte dintr-o familie mai unită și puternică – Uniunea Europeană”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
La fel, șeful legislativului a mers la Nisporeni, pentru a-i felicita pe locuitori cu ocazia zilei orașului și marcarea a 406 ani de la fondarea localității.
„Orașul Nisporeni, ca și toate orașele din țară, trebuie să se modernizeze, să îmbunătățească condițiile de viață, cu drumuri bune, școli și grădinițe model, locuri de muncă”, a remarcat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.