Analiză: Cu ce mesaje vor merge în alegeri principalii pretendenţi la funcţia de Preşedinte – Sandu, Dodon și Vlah

Analiză: Cu ce mesaje vor merge în alegeri principalii pretendenţi la funcţia de Preşedinte – Sandu, Dodon și Vlah

Analistul politic Corneliu Ciurea afirmă că  „principalii pretendenţi la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se pregătesc intens de campania electorală, iar analizând acţiunile şi declaraţiile lor, deja putem deduce cu ce mesaje de bază vor merge în alegerile din toamnă”, informează OFICIAL. 

Expertul, într-un editorial pentru politics.md, a constatat că, Maia Sandu, actualul șef al statului, care deja a anunțat că va candida la prezidențiale, „cu certitudine va miza în alegerile prezidenţiale pe ideea integrării europene. Iar un rol aparte în campania actualului preşedinte îl va juca referendumul constituţional privind integrarea  europeană a Republicii Moldova, iniţiativa desfăşurării căruia îi aparţine Maiei Sandu”. „Actualul preşedinte va avea de facto două campanii – una pentru funcţia de şef de stat şi alta pentru referendum. Dar la baza ambelor campanii va sta aceeaşi idee – integrarea europeană. Maia Sandu va încerca să consolideze în jurul ideii de integrare europeană întreg electoratul pro-european, care, potrivit sondajelor, este majoritar în Republica Moldova. Însă, actualul preşedinte riscă enorm, pentru că nu există nici o garanţie că electoratul pro-european va participa activ la alegeri. Din contra, în tabăra pro-europeană se simte o dezamăgire oarecare, ceea ce ar putea determina un nivel sporit al absenteismului electoral pe acest segment. Iar un eventual eşec al referendumului, care nu poate fi exclus, o poate costa pe Maia Sandu nu doar funcţia de preşedinte, ci şi plecarea ruşinoasă din politica moldovenească”, a explicat el.

Corneliu Ciurea a notat că „și mesajul de bază cu care va merge în alegeri fostul preşedinte al ţării, Igor Dodon, poate fi uşor intuit”, chiar dacă Igor Dodon la moment nu a anunțat intenția de a candida. „Acest mesaj reiese direct din campania lansată recent de ex-şeful statului – „Interesul naţional”. Prin această campanie, Igor Dodon sugerează că cei ce reprezintă guvernarea la moment, inclusiv Preşedintele Maia Sandu, sunt departe de ceea ce înseamnă interes naţional şi, prin acţiunile lor, promovează interese străine ţării şi cetăţenilor. A doua miză a acestei campanii, care deja poate fi intuită, este colectarea opiniilor cetăţenilor, sistematizarea acestora cu eventuala includere într-un amplu program. Posibil acest program va fi un fel de foaie de parcurs pe care Igor Dodon o va prezenta cetăţenilor şi se va angaja să o implementeze, încercând să-i convingă că anume respectiva viziune de dezvoltare a ţării în continuare şi reprezintă interesul naţional”, a explicat el.

Analistul politic a analizat și declarațiile Irinei Vlah, președinta Asociației „Platforma Moldova”, care a spus că va anunța decizia sa cu referire la prezidențiale în luna iunie.

„Reieşind din campaniile bine structurate şi destul de eficiente pe care le-a avut şi le are în implementare în ultimele luni Irina Vlah, putem deduce că mesajul de bază cu care va merge în alegeri este neutralitate şi pace. Ea a intuit bine o mare aşteptare care este în societatea moldovenească – necesitatea de a asigura pacea. Astăzi, oamenii din Republica Moldova sunt mult mai preocupaţi de pace decât chiar de integrarea europeană sau de interesul naţional. Pentru că, dacă pace nu e, nimic nu mai contează. Irina Vlah joacă tactic destul de bine şi de câteva ori a reuşit să pună în situaţie de şah echipa Maiei Sandu. Campania în sprijinul ideii de neutralitate, care a cuprins şase-şapte acţiuni bine gândite, a dat în repetate rânduri bătăi de cap Preşedinţiei, lucru care s-a văzut cu ochiul liber. Aceeaşi concluzie poate fi făcută şi în cazul altei campanii a Irinei Vlah – „Vocea Poporului”. În cadrul acestei campanii, sunt colectate problemele reale cu carte se confruntă oamenii, iar întrebările, solicitările cu care vine către guvernare Irina Vlah în numele cetăţenilor o poziţionează destul de reuşit, punând-o într-o lumină nu tocmai favorabilă pe Maia Sandu”, a menționat el.

Corneliu Ciurea a concluzionat că, la moment, se poate de spus că, din punct de vedere tactic şi strategic, Irina Vlah se poziţionează mai bine decât Maia Sandu şi Igor Dodon.

„Dacă ideea de integrare europeană cu care va merge în alegeri Maia Sandu e susţinută de ceva mai mult de jumătate din cetăţeni, iar ideea identificării interesului naţional cu care va merge în campanie Igor Dodon încă trebuie măsurată sociologic pentru a vedea de ce susţinere beneficiază, atunci ideea cu care va merge în campanie Irina Vlah deja putem deduce că reprezintă o mare preocupare pentru majoritatea cetăţenilor. Iar dacă riscurile în adresa păcii vor spori în continuare, lucru care nu poate fi exclus, s-ar putea ca Irina Vlah să ofere o surpriză politică de proporţii”,a conchis el.

Share