A comis 20 de pungășii, un furt și a evadat din arest. Inculpatul – condamnat la 12 ani de închisoare
Într-o altă cauză penală, pornită pentru comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, procurorii din municipiul Chișinău au reușit să obțină pronunțarea unei sentințe de condamnare.
În context, potrivit sentinței recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul de 42 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 20 de episoade de pungășie și pentru infracțiunea de evadare din locurile de deținere, săvârșită de persoana care se află sub arest preventiv (art. 317 alin. (1) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 700 unități convenționale. Sentința este cu drept de apel.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, în perioada de timp: februarie 2021 – februarie 2023, a obținut prin sustragere din buzunare și genți, de la diferite persoane, mai multe bunuri printre care telefoane mobile și portmonee.
Prejudiciul total cauzat părților vătămate se estimează la 227 598 lei.
Același inculpat, aflându-se în arest preventiv în cadrul cauzei penale intentate în privința sa, și deținându-se în Penitenciarul nr. 13, mun. Chișinău, la 29 martie 2023, în intervalul de timp cuprins între orele 10:00 – 10:30 a fost preluat de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție mun. Chișinău, pentru a fi escortat la sediul inspectoratului, în vederea participării acestuia în cadrul acțiunilor de urmărire penală. În timpul escortării acestuia cu automobilul de serviciu al poliției, sub pretextul că se simte rău, a coborât din automobil de comun cu un angajat și profitând de faptul că la trecerea de pietoni de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, mun. Chișinău era aglomerație, a început a fugi spre str. Armenească, mun. Chișinău. Acesta a fost identificat în aceeași zi.