Campania „Vocea Poporului”, lansată! Irina Vlah: „Dacă Maia Sandu şi echipa sa nu vor dori să coboare din turnul în care s-au ascuns, ne vom urca noi”

Campania „Vocea Poporului”, lansată! Irina Vlah: „Dacă Maia Sandu şi echipa sa nu vor dori să coboare din turnul în care s-au ascuns, ne vom urca noi”

Asociația obștească „Platforma Moldova” lansează campania națională „Vocea Poporului”, ce are ca scop transmiterea informațiilor despre problemele oamenilor către autoritățile Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat președinta Asociației, Irina Vlah, astăzi, în cadrul unui briefing de presă.

Irina Vlah a spus că, în ultimele luni, ea şi colegii săi din „Platforma Moldova” au fost în contact permanent cu cetățenii.

„Ne-am deplasat în mai multe localități, am stat de vorbă cu oamenii, am stabilit contacte directe, care ne permit să comunicăm şi la distanță. Şi în toate aceste luni am înțeles un lucru – guvernarea trăiește într-o lume paralelă, nu cunoaște deloc adevăratele griji ale oamenilor, acționează reieșind doar din interesele sale înguste, ignorând cu desăvârșire interesele reale ale cetățenilor. Ce vrea guvernarea – noi vedem în fiecare zi. Din acțiunile Maiei Sandu şi ale oamenilor săi din Parlament şi Guvern, din rezultatele activității lor, noi putem deduce ce vor acești oameni, care au ajuns la cârma țării prin minciună şi manipulare. Au promis vremuri bune, dar au sărăcit ţara şi şi-au bătut joc de oameni, așa cum nu ne-am fi putut închipui vreodată că poate face un partid în raport cu cetățenii, cu propria țară”, a declarat ea.

Fosta bașcană a Găgăuziei a mai spus că, „fiecare se confruntă zilnic cu „vremurile bune”, pe care ni le-au adus acei ce se declarau cândva oameni buni, iar pe noi, pe ceilalți, care nu împărtășeau viziunile lor sectante, încercau să ne prezinte ca dușmani ai poporului”. „Dar iată că lucrurile au devenit extrem de clare şi acum oricine știe cine sunt adevărații dușmani ai poporului – cei care distrug zi de zi viața oamenilor şi ne demonstrează cu fiecare ocazie că nu le pasă de această țară, de cetățeni. Maia Sandu şi echipa sa s-au închis într-un turn, au tras scara după ei ca să nu-i deranjeze nimeni, au închis obloanele ca să nu ajungă până la ei gemetele oamenilor simpli, aduși la sapă de lemn, şi continuă să guverneze aşa cum le trece lor prin cap, dar nu cum o cer interesele țării, ale oamenilor”, a afirmat politiciana.

Potrivit spuselor sale, „astăzi guvernarea a ajuns să se teamă de oameni, dar, cu încăpățânarea şi aroganța care i-a caracterizat totdeauna pe omuleții galbeni, ei continuă să pretindă că reprezintă poporul şi acționează în interesul acestuia. În realitate, nimeni de la guvernare nu cunoaște nici pe departe adevăratele probleme ale oropsitului nostru popor”, lucru de care ea s-a convins discutând cu cetățenii.

„În această situație, împreună cu colegii din „Platforma Moldova”, am decis să demarăm o amplă campanie națională „Vocea Poporului Republicii Moldova”. În cadrul acestei campanii, vom aduna de la oameni problemele cu care se confruntă, opiniile, dorințele, sugestiile, așteptările pe care le au şi le vom face publice în speranța că cei de la guvernare le vor auzi. Vom ajuta oamenii să formuleze doleanțele concrete pe care le au şi îi vom asista în procesul de sesizare a organelor responsabile ale statului. Împreună cu oamenii vom bate la toate ușile după care se ascund acum omuleții galbeni şi îi vom determina să asculte ce-şi dorește cu adevărat poporul. Dacă Maia Sandu şi echipa sa nu vor dori să coboare din turnul în care s-au ascuns, ne vom urca noi până la ei. Suntem mulți şi chiar dacă s-a făcut totul pentru a ne distruge, noi, oamenii Moldovei, avem încă puterea pentru a ne face auziți!

Iar atunci când vocea poporului va fi auzită şi de cei de la guvernare, îi vom întreba direct: Aveți sau nu capacitatea de a soluționa adevăratele probleme ale oamenilor? Pentru mine, personal, răspunsul e clar şi acum, dar ne propunem drept scop ca omuleții galbeni să înțeleagă ceea ce trebuiau să ştie demult: Nu au capacitate, sunt incompetenți şi nu au dreptul să-şi bată joc în continuare de popor, de țară. Ei trebuie să înțeleagă că fiecare zi de guvernare a lor reduce dramatic șansele Republicii Moldova de a reveni la normalitate”, a subliniat președinta „Platformei Moldova”.

Irina Vlah a mai spus că periodic va veni cu informații despre campanie și că chiar își dorește „ca vocea poporului să fie auzită, iar oamenilor să le asigure o viaţă mai bună”.

Share