Doi ofițeri de investigație au ajuns pe banca acuzaților pentru săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă

Doi ofițeri de investigație au ajuns pe banca acuzaților pentru săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă

Procuratura Anticorupție a finalizat urmăririrea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a doi ofițeri de investigație unul din cadrul Direcției investigații ”Centru” a Inspectoratului Național de Investigație al Inspectoratului General al Poliției și altul fost angajat al Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de poliție a mun.Chişinău, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Cauza penală a fost pornită în august 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării.

Potrivit probelor administrate, cei doi ofițeri de investigație, sub pretextul de a nu documenta comerțul neautorizat, realizat de către persoane de etnie romă, au pretins, acceptat şi primit, prin intermediul unui cetațean, de la comercianții, mijloace bănești, ce nu li se cuvin, în sumă de 27000 lei.

De asemenea, continuându-și acțiunile sale infracționale, unul dintre cei doi ofițeri, sub același pretext, a pretins, acceptat și primit prin intermediul aceluiași cetațean, de la alți cetățeni de etnie romă, mijloace bănești, ce nu i se cuvin, în sumă de 750 euro.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Menționăm că, în privința unuia este aplicată măsura preventiva „arestul preventiv” care expiră la 08 martie 2024, iar în privința celui de-a doilea a fost aplicată măsura de constrângere obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanță.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiuni de corupere pasivă, aceștia riscă o pedeapsă sub formă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Share