Liderul PSDE și Ambasadorul României au vorbit despre situația social-economică din țară
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău, E.S. Cristian-Leon Țurcanu.
Temele de discuție au vizat situația politică și social-economică din Republica Moldova, parcursul european al țării și soluțiile pentru problemele oamenilor.
Ion Sula a menționat importanța suportului și expertizei oferite de România în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru accelerarea implementării reformelor și standardelor europene. Liderul social-democrat a accentuat că PSDE va susține în continuare pe toate căile realizarea dezideratului european și va preveni orice tentativă de deturnare a parcursului european al țării.
Președintele PSDE s-a referit și la acțiunile întreprinse pentru consolidarea polului social-democrat de stânga în Republica Moldova, care să asigure promovarea valorilor social-democrate, axate pe grija pentru oameni și bunăstarea acestora.
Ion Sula a exprimat recunoștință României pentru susținerea constantă acordată R. Moldova în realizarea dezideratului său european, dar și în depășirea problemelor social-economice cu care se confruntă. „România a fost și rămâne principalul avocat și prieten al Republicii Moldova”, a spus liderul social-democrat.
Părțile au convenit să continue dialogul bilateral, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.