Guvernul modernizează sistemul național de management al funcției publice
Sistemul național de management al funcției publice va fi modernizat, iar calitatea managementului de nivel superior va crește. Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens, care prevede modificarea mai multor legi aferente funcției publice. Documentul a fost elaborat în contextul Raportului SIGMA privind ,,Administrația publică în Republica Moldova 2023”, precum și ca urmare a propunerilor înaintate de către autoritățile publice.
Noile prevederi se referă la formarea corpului de rezervă al funcționarilor publici – aceștia vor putea fi angajați fără proceduri suplimentare de recrutare. Tinerii, care au absolvit Programul de stagii al Guvernului vor fi, la fel, scutiți de procedura de recrutare – cei care nu au fost propuși spre numire într-o funcţie publică de execuţie vor fi incluși în corpul de rezervă al stagiarilor pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu. Totodată, mentorii care îi vor ghida pe parcursul stagiilor de practică urmează a fi remunerați lunar.
De asemenea, practica medicală va fi compatibilă cu funcția publică, iar perioada de probă pentru funcționarul debutant va putea fi redusă de la 6 la 3 luni. Totodată, pentru exercitarea funcției publice de conducere de nivel superior, va fi necesară deținerea, în decurs de 18 luni de la numire, a unui certificat de absolvire a programului de formare specializată.