Votul electronic va putea fi implementat în CMC

Votul electronic va putea fi implementat în CMC

Votul electronic va putea fi implementat în Consiliul Municipal Chișinău. Proiectul de lege, elaborat de deputații PAS Victor Spînu și Alina Dandara, a fost votat în prima lectură în septembrie 2023, iar în decembrie 2023 în a doua lectură. Această modificare legislativă prevede o transformare fundamentală care va răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor noștri pentru mai multă eficiență, transparență și responsabilitate în luarea deciziilor în cadrul consiliilor locale și raionale din Republica Moldova.

„În 2019 am încercat deja să propun adoptarea unui sistem de vot electronic în Consiliul Municipal Chișinău. Din păcate, lipsa unui cadrului normativ adecvat a împiedicat implementarea lui efectivă. Acest proiect de lege este un pas necesar pentru a depăși aceste bariere și pentru a face votul electronic o realitate în administrația publică locală din Chișinău.

La începutul anului 2017, actualul primar de Chișinău declara, citez: „am insistat ca în Consiliul Municipal Chişinău să apară sistemul electronic de vot şi din câte am înţeles, spre finele lunii martie, acesta deja va fi”. Au trecut 7 ani de atunci și nici urmă de vot electronic.

La ședința CMC din 19 decembrie 2019 am asistat la un spectacol care urmărea doar scopuri de PR. De asemenea nu au lipsit declarațiile Primarului general că finalizarea regulamentul privind utilizarea acestui sistem este pe ultima sută de metri, dar în realitate nu a făcut nimic la acest capitol nici în calitate de deputat, consilier sau primar general.

Lipsa sistemului de vot electronic în municipiul Chișinău afectează grav transparența procesului de luare a deciziilor și nu contribuie la creșterea încrederii cetățenilor în Administrația Publică Locală.

În termeni cât mai restrânși, consilierii PAS vor prezenta proiectul de implementare a votului electronic în Consiliul municipal și vor cere ca procedura de votare să treacă în regim electronic. Acum vom cunoaște dacă vorbele consilierilor care cereau vot electronic au valoare sau au fost pur și simplu minciuni electorale. Un lucru e cert, votarea electronică e necesară pentru a avea o Administrație Publică Locală în Chișinău mai transparentă și mai responsabilă”, spune consilierul municipal PAS, Dumitru Ivanov.

Share