AGEPI, la unul dintre cele mai mari saloane din Europa în domeniul inovării și inventicii
În perioada 12-14 octombrie curent, in cadrul Universitatii de Tehnologii din Varsovia, Polonia, a avut loc Salonul International de Inventii ”IWIS-2015”, editia a IX-a. Evenimentul, unul din cele mai mari din Europa in domeniul inovarii si inventicii, a fost organizat de Asociatia Inventatorilor si Rationalizatorilor din Polonia, Oficiul de Brevete din Polonia si Universitatea de Tehnologii din Varsovia, sub patronajul presedintelui Republicii Polonia, dl Bronisław Komorowski, Federatiei Internationale a Inventatorilor (IFIA) si Asociatiei Europene a Inventatorilor (AEI).
Editia din acest an a Salonului ”IWIS” a intrunit inventatori si cercetatori din peste 20 de tari. Participantii au expus spre apreciere vizitatorilor, dar si juriului international, peste 300 de inventii, desene si modele industriale, precum si proiecte inovationale. Lucrarile au fost prezentate la peste 20 de categorii: de la ecologie si protectia mediului prin inginerie, constructii, electronica si industrie textila si chimica, pina la solutii medicale inovatoare. De asemenea, programul expozitiei a cuprins mese rotunde si seminarii privind drepturile de proprietate intelectuala si obtinerea brevetelor.
Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova a participat cu un stand expozitional, in cadrul caruia a prezentat sistemul national de PI, a distribuit materiale promotionale si a promovat Expozitia Internationala Specializata „INFOINVENT”, editia a XIV-a.
AGEPI a inminat medalii de aur Institutului de Chimie si Tehnologie Nucleara din Polonia si Institutului de Petrol si Gaz din Polonia pentru inventiile prezentate. De asemenea, pentru dezvoltarea si promovarea sistemului inovational si potentialului stiintific, AGEPI a oferit o medalie de aur Federatiei Internationale a Inventatorilor (IFIA).
Totodata, la Salonul International de Inventii ”IWIS” din Polonia a participat, cu un stand expozitional, si Universitatea de Stat din Republica Moldova. Lucrarile inventatorilor nationali au fost apreciate cu medalii.
Salonul International de Inventii ”IWIS” este un eveniment care atrage in fiecare an tot mai multi participanti atit din cadrul academic de cercetare, universitati si colegii, cit si antreprenori din diverse domenii. De-a lungul anilor, expozitia a prezentat si promovat publicului larg mii de inventii atit ale inventatorilor din Polonia, cit si de peste hotare.
Maria Roșca