Terenurile aferente liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău vor fi expropriate

Terenurile aferente liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău vor fi expropriate

Terenurile aferente liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești–Chișinău, proiect declarat de utilitate publică și de interes național, urmează a fi expropriate, iar proprietarii terenurilor vor primi despăgubiri în conformitate cu legislația Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost aprobată în ședința de astăzi a Guvernului.

Linia va crește securitatea energetică a Republicii Moldova și întărește interconectarea cu România prin extinderea interconectorului Isaccea Vulcanesti până la Chișinău. Construcția liniei este parte a Strategiei energetice până în 2023 și a Foii de parcurs în domeniul electroenergetic până în anul 2023, iar finalizarea acesteia este planificată pentru a doua jumătate a anului 2025.

După intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern, aproape 900 de terenuri aflate în proprietate privată, precum și în proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale ale raioanelor Taraclia, UTA Găgăuzia, Cahul, Leova, Cimișlia, Hâncești, Ialoveni și mun. Chișinău (comuna Băcioi) vor fi expropriate și transferate în proprietatea statului.

Evaluarea sumelor acordate pentru despăgubiri va fi asigurată de către Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, în conformitate cu legislația Republicii Moldova și rapoartele de evaluare, realizate de către evaluatori independenți.

Pentru facilitarea procedurii de expropriere, asigurarea unei comunicări eficiente și prevenirea impactului social al Proiectului, la nivel de raioane și localități au fost create Comitete de monitorizare a impactului social, care vor asigura participarea comunității la procesul de monitorizare a impactului, recepționare a reclamațiilor și de asistență a proprietarilor de terenuri.

Totodată, pentru asigurarea dreptului la o compensare echitabilă, odată cu adoptarea Hotărârii de Guvern urmează a fi instituită o Comisie pentru soluționarea întâmpinărilor. De menționat că proprietarii care nu vor dispune de actele necesare (confirmative ale dreptului de proprietate/altor drepturi reale asupra terenurilor) sau care, din circumstanțe obiective, nu vor putea solicita plata despăgubirilor, vor avea dreptul de a informa Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UCIPE) și solicita suport privind procedura de obținere a despăgubirii.

Instituția responsabilă de procedura de expropriere și implementarea Proiectului este Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii.

Construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova. Valoarea proiectului este de 61 mln. Euro și este finanțat de Banca Mondială.

Share