Susținere financiară pentru 69 de companii pentru retehnologizare și eficiență energetică

Susținere financiară pentru 69 de companii pentru retehnologizare și eficiență energetică

Încă 69 de companii vor beneficia de finanțare nerambursabilă din partea statului și a Uniunii Europene pentru a investi în retehnologizare și eficiență energetică.

Aceste investiții vor contribui la creșterea competitivității și productivității companiilor, la reducerea costurilor de producție și la îmbunătățirea mediului înconjurător.

Din numărul total de noi beneficiari, 33 își desfășoară activitatea în mediul rural, iar 36 în mediul urban. Aceștia urmează să acceseze granturi de până la 2 milioane lei prin intermediul Programului de Retehnologizare și Eficiență Energetică.
Suma totală a finanțării nerambursabile constituie circa 65 milioane lei.

Una dintre prioritățile Guvernului este dezvoltarea antreprenoriatului și crearea unui mediu de afaceri favorabil.

Share