A fost lansat Programul Național Satul European, ediția 2024

A fost lansat Programul Național Satul European, ediția 2024

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat astăzi despre lansarea Programul Național Satul European, ediția 2024.

Această inițiativă lansată de doamna Președintă Maia Sandu în 2022 reprezintă cel mai ambițios și mai de succes program de dezvoltare locală al Republicii Moldova.

„Mergem des prin sate și discutăm cu oamenii. Locuitorii din sate și orașe vor să aibă condiții mai bune de viață: oamenii vor acces la apă și servicii de canalizare, la iluminat stradal, la grădinițe și școli moderne. La Forumul Primarilor, doamna Președintă Maia Sandu și toți primarii au solicitat să continuăm Programul Satul European. Asta facem.

De aceea, dragi primari, aveți timp până la 29 martie 2024, ora 17.00. Proiectele pot fi depuse la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală și la Agențiile de Dezvoltare Regională. Vă îndemn să alegeți bine prioritățile, să pregătiți proiectele tehnice și împreună să construim Moldova Europeană. Pornim acest program cu mare încredere și sunt sigur că vom face încă un pas pentru condiții mai bune de viață în localitățile noastre”, spune Andrei Spînu.

Share