O nouă amânare în cazul fostului vicepreședinte al CSJ, Oleg Sternioală, urmărit penal pentru îmbogățire ilicită

O nouă amânare în cazul fostului vicepreședinte al CSJ, Oleg Sternioală, urmărit penal pentru îmbogățire ilicită

Examinarea recursului fostului vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Oleg Sternioală, urmărit penal pentru îmbogățire ilicită, a fost amânată pentru data de 6 decembrieDosarul în care Sternioală cere anularea unor hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a dat undă verde pentru urmărirea sa penală, se află deja de un an pe rolul instanței supreme – notează anticorupție.md.

Potrivit sursei citate, Oleg Sternioală, ex-vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție, se judecă de trei ani cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Acesta a cerut anularea hotărârilor CSM cu privire la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința sa, dar și a Hotărârii cu privire la examinarea în ședință închisă a sesizării Procuraturii Generale, referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală.

El a atacat decizia la CSJ, iar pe 14 septembrie 2022 urma să aibă loc prima ședință de examinare a admisibilității recursului. De atunci însă, examinarea a fost reprogramată de zeci de ori, pe parcurs fiind înaintate o acțiune de recuzare și o declarație de abținere.

Amintim că, în noiembrie 2019, CSM și-a dat acordul ca Oleg Sternioală să fie cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.

 

Share