Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 26 octombrie

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 26 octombrie

Biroul permanent a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 26 octombrie.

Deputații vor examina două proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE în domeniul achizițiilor publice și privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor. Totodată, în prima lectură, urmează a fi discutate proiectul Codului funciar și inițiativele legislative ce prevăd înăsprirea pedepselor pentru șoferii care conduc în stare de ebrietate și provoacă accidente rutiere.

Parlamentul urmează să ratifice trei acorduri de finanțare pentru ca beneficiarii din Republica Moldova să poată accesa granturi oferite de Comisia Europeană în cadrul Programului Interreg pentru proiecte destinate zonelor transfrontaliere. De asemenea, deputații urmează să denunțe 5 acorduri semnate pe platforma Comunității Statelor Independente. Pe agenda ședințelor plenare din următoarea perioadă figurează și audierea rapoartelor privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anii 2020 și 2021.

Tot la ședința de astăzi, Biroul permanent a aprobat un supliment la ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din săptămâna curentă. Au fost incluse pentru examinare două proiecte cu sigla UE – privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, precum și consolidarea aspectelor privind infrastructurile pieței financiare. Totodată, deputații vor dezbate, în lectura a doua, rectificarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul curent. Tot în lectura a doua, Parlamentul va examina denunțarea a trei acorduri cu CSI. În ședința plenară de mâine Parlamentul urmează să aprobe numirea în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a Anei Revenco și încetarea calității de membru în Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor a lui Vitalie Miron. De asemenea, va fi examinată moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului Republicii Moldova, înaintată de deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Joi, 19 octombrie, ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10.00.

Share