Se caută director la Agenția de Investiții
A fost anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al Agenției de Investiții, informează OFICIAL.
Ministrul Dumitru Alaiba spune că pentru a face lucrurile să meargă bine, este nevoie de oameni pricepuți și curajoși.
„Căutăm o persoană inovativă, energică, cu viziuni de dezvoltare, pentru a fi director general al Agenției de Investiții. Va avea decizii importante privind atragerea investițiilor, susținerea activității investiționale și acordarea suportului postinvestițional; promovarea imaginii țării; promovarea exporturilor; contribuirea la implementarea obiectivelor naționale în domeniul diplomației economice.
Nu este un job de birou – este o oportunitate de a contribui la dezvoltarea noastră și de a face lucrurile să meargă mai bine pentru noi toți. Data-limită până la care poate fi depus dosarul de concurs este 4 septembrie 2023, ora 17.00.
Vă îndemn să distribuiți informația ca să ne ajutați să găsim o persoană competentă și potrivită pe investiții”, spune Alaiba.