Primul tren din Chișinău spre Iași a pornit azi-dimineață

Astăzi, 30 septembrie, la ora 6: 17 a fost lansată cursa feroviară Chișinău-Iași. 

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc a declarat că este un eveniment mult așteptat.

Garniturile au fost modernizate la Pașcani și oferă călătorilor condiții de confort maxim la preț accesibil.

Directorul general CFM, Iurie Topală a menționat că din cele 250 de locuri disponibile în tren, au fost vândute peste 120.

La lansare au fost prezenți ministrul Apărării, Anatol Șalaru, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Mihai Ghipu și primarul orașului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Primi doi au declarat că vor testa funcționalitatea trenului, iar edilul capitalei a menționat că are astăzi la Iași o agendă specială, va avea o întrevedere cu primarul orașului și va vizita liceul „C. Negruzzi” , pe care l-a absolvit în 1997.

Amintim că ministrul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, împreună cu directorul general CFM, Iurie Topală și cu reprezentanții conducerii orașului Ungheni vor avea astăzi la Prefectura Iași o întrevedere cu prefectul județului, Dan Cârlan.

Trenul Nr. 821 va ajunge la Stația Feroviară Socola la ora 10:28.

 

Doina Secrieru

Share