Ambasadorul UE a vizitat vagoanele din PMAN: Încurajez pe toată lumea să treacă pe la muzeu. Este important să păstrăm memoria trecutului

Ambasadorul UE a vizitat vagoanele din PMAN: Încurajez pe toată lumea să treacă pe la muzeu. Este important să păstrăm memoria trecutului

Ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a vizitat „Muzeul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale, informează OFICIAL. 

Oficialul spune că a ales intenționat ziua cu zăpușeală, ca să simtă condițiile în care acei oameni au fost transportați zile și săptămâni întregi în lagărele de muncă forțată, departe de casă, mulți dintre ei murind pe drum de căldură.

„Mi-a fost ușor să înțeleg contextul, deoarece moldovenii au avut aceeași experiență tragică a deportărilor ca și cetățenii statelor baltice. Totuși, a fost greu de imaginat tot prin ce treceau victimele deportărilor. Aproape că nu aveau apă, li se dădea puțină mâncare, stăteau înghesuiți și practic nu aveau cu ce respira.

În muzeul improvizat am citit poveștile unor victime ale deportărilor staliniste și am aflat, de la ghidul care lucrează acolo, detalii despre acele vremuri întunecate. Acele lucruri au rezonat cu o carte de Margareta Cemârtan-Spânu, pe care o citesc în prezent, cu istorii emoționante despre pierderea celor dragi în timpul deportărilor sau despre bucuria pe care un singur măr moldovenesc o aducea atunci când era împărțit la patru oameni ajunși în Siberia.

Încurajez pe toată lumea să treacă pe la muzeu. Este important să păstrăm memoria trecutului pentru a preveni eventuale tragedii în viitor”, spune Mazeiks.

Share