Condamnat la 6 ani de închisoare pentru șantaj pe rețele sociale și pentru că a bătut un bărbat
La 06 iulie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de Procuratura mun. Bălți.
Astfel, potrivit sentinței, un bărbat din Bălți, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj și vătămare intenționată medie a integrității corporale, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 1500 de unități convenționale, echivalentul a 75 000 lei.
Conform probatoriului administrat în cadrul urmăririi penale, prezentat și susținut în ședința de judecată, s-a stabilit că inculpatul, la data de 21 noiembrie 2022, în jurul orelor 15:10, aflându-se în fața unui magazin din mun.Bălți, a provocat un conflict cu un bărbat și i-a aplicat acestuia două lovituri cu un baston din lemn în regiunea capului. În rezultat, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale calificate de experți ca fiind medii.
Același inculpat, acționând în mod intenţionat, în scop de cupiditate, în aprilie 2023, aflându-se în municipiul Bălți, deținând informație referitor la viața intimă și anume înregistrări video a actului sexual cu participarea unei femei, prin intermediul mesajelor din rețeaua de socializare „VKontakte”, a pretins de la ultima transmiterea banilor în sumă de 600 euro, în caz contrar o amenința cu răspândirea înregistrărilor video.
La 21 aprilie 2023, aflându-se în apartamentul părții vătămate din mun.Bălți a primit o parte din sumă și anume 1000 de lei.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.