Moldova obține rezultate onorabile la Jocurile Europene 2023 în disciplina de teqball

Moldova obține rezultate onorabile la Jocurile Europene 2023 în disciplina de teqball

Echipa Republicii Moldova a impresionat la Jocurile Europene 2023, în disciplina de teqball, cu evoluții onorabile ale sportivilor săi la prima sa participare. Competiția a avut loc în perioada 28 iunie – 2 iulie, iar sportivii moldoveni au reușit să se facă remarcați prin jocul lor.

În competiția de simplu feminin, reprezentanta Moldovei, Viorica Tonu, s-a confruntat în primul meci cu sportiva italiană Mara D’Alessandro, într-un meci palpitant din Grupa D a Fazei Grupelor. Tonu a fost învinsă cu scorul de 2-0 la seturi. În al doilea meci, Tonu a întâlnit-o pe Kaminska Ewa din Polonia. Meciul a fost unul intens și disputat, iar Tonu a ieșit învingătoare cu scorul de 2-1 la seturi, aducând astfel o victorie importantă pentru echipa moldovenească. În meciul trei din Grupa D, Tonu a avut o confruntare cu Kristensen Nanna Lind din Danemarca. Chiar dacă s-a luptat din greu, Tonu a fost învinsă cu scorul de 2-0 la seturi de către adversara sa daneză.

La simplu masculin, Alexandru Sirghi a reprezentat cu succes Moldova în Grupa D a Fazei Grupelor. În primul său meci, Sirghi s-a confruntat cu sportivul german Jon Nielsen, pe care l-a învins cu scorul de 2-0 la seturi, demonstrându-și calitățile deosebite în acest sport. În următorul său meci, Sirghi s-a confruntat cu jucătorul francez Hugo Rabeux. Sirghi a fost învins cu scorul de 2-0 la seturi, dar a arătat determinare și abilități promițătoare în timpul întrecerii.

Menționăm că, Alexandru Sirghi este component și al naționalei de fotbal pe plajă a Republicii Moldova.

În competiția de dublu mixt, perechea moldovenească formată din Dumitru Munteanu și Laura-Maria Mereuța a reușit să ofere momente frumoase de joc în Grupa A a Fazei Grupelor. Aceștia au întâlnit echipa austriacă reprezentată de Daniel Neuhold și Nina Steinbauer, într-un meci extrem de disputat. Chiar dacă au pierdut cu scorul de 2-1 la seturi, Munteanu și Mereuța au demonstrat un spirit de echipă și o abilitate remarcabilă în teqball. În următorul meci, perechea moldovenească a fost învinsă cu scorul de 2-0 la seturi de către echipa maghiară reprezentată de Lea Vasas și Balazs Katz.

La dublu feminin, echipa moldovenească formată din Laura-Maria Mereuța și Viorica Tonu a reușit să se impună în fața echipei austriece reprezentată de Andrea Sommer și Nina Steinbauer, cu scorul de 2-1 la seturi. A fost o victorie importantă pentru echipa Moldovei. Cu toate acestea, în confruntarea cu echipa poloneză reprezentată de Alicja Bartnicka și Ewa Kaminska, perechea moldovenească a fost învinsă cu scorul de 2-0 la seturi.

La dublu masculin, perechea moldovenească formată din Alexandru Sirghi și Dumitru Munteanu a avut o evoluția de apreciat. Aceștia au învins echipa italiană reprezentată de Arovetto Lombardi și Johnny Lombardi cu scorul de 2-0 la seturi. În ultimul lor meci din Grupa A a Fazei Grupelor, perechea moldovenească a fost învinsă cu scorul de 2-0 la seturi de către echipa sârbă reprezentată de Bogdan Marojevic și Nikola Mitro.

Sportivii moldoveni au adus o contribuție importantă la European Games 2023, demonstrând abilități excepționale și determinare în competiție. Evoluția lor notabilă reprezintă o mândrie pentru Republica Moldova și o sursă de inspirație pentru viitoarele generații de sportivi.

În spatele succesului acestor sportivi se află antrenorul lor, Igor Secu, care a fost un ghid și un susținător indispensabil. Munca sa asiduă și angajamentul constant în a-i îndruma și a-i susține au jucat un rol crucial în rezultatele obținute de echipa moldovenească de teqball.

FMF felicită întreaga echipă de teqball a Republicii Moldova pentru performanțele lor și pentru reprezentarea exemplară în cadrul competiției. Nu trebuie să uităm niciodată să ne mândrim cu talentele noastre și să continuăm să susținem și să încurajăm sportul în Moldova.

Reținem că, Teqball este un sport relativ nou care combină elemente de fotbal și tenis de masă. A fost inventat în 2012 de către fotbalistul maghiar Gábor Borsányi și se joacă pe o masă specială curbată numită Teqboard. Teqboard-ul seamănă cu o masă de ping-pong, dar are o suprafață curbată care oferă o experiență de joc unică.

Obiectivul în teqball este să răspunzi sau să dai pase cu mingea de fotbal peste fileu, folosind orice parte a corpului, cu excepția mâinilor și brațelor. Jocul poate fi practicat în varianta individuală sau dublă, iar jucătorii trebuie să folosească tehnica, controlul mingii și precizia pentru a învinge adversarii. Teqball necesită reflexe rapide, agilitate și buna coordonare a picioarelor.

Acest sport a câștigat popularitate în întreaga lume și a fost susținut de jucători de fotbal profesioniști precum Neymar, Ronaldinho și Cristiano Ronaldo.

Teqball nu este doar un sport competitiv, ci și o activitate recreativă populară. Poate fi jucat de persoane de toate vârstele și nivelurile de aptitudini, oferind o modalitate distractivă de îmbunătățire a abilităților de fotbal și de petrecere a timpului liber alături de prieteni.

Share