O delegație a organelor de drept din Tadjikistan a întreprins o vizită de lucru la Procuratura Generală
Luni, Procurorul General interimar, Ion Munteanu a avut o întrevedere oficială cu reprezentantul misiunii diplomatice a Tadjikistanului acreditat pentru Moldova și cu un grup de reprezentanți ai organelor de drept din Tadjikistan.
Întrevederea a avut loc în contextul infracțiunilor produse în ziua de 30.06.2023, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău cu implicarea unui cetățean din Tadjikistan – fapte soldate cu decesul a două persoane.
Reprezentanții organelor de drept din Tadjikistan, dar și procurorii din Moldova implicați în investigarea cazului care au participat la discuții, și-au exprimat deschiderea pentru cooperare în vederea cercetării complete și sub toate aspectele a infracțiunilor comise de către figurant – atât în Tadjikistan anterior, cât și în Moldova recent.
Schimbul de informații se va realiza prin căile prevăzute de legislația procesual penală și actele internaționale în materie de asistență juridică reciprocă, la care ambele state sunt parte.
”Suntem recunoscători colegilor din Tadjikistan pentru deschidere spre acordarea asistenței disponibile și sper ca cooperarea noastră să ajute la aflarea adevărului în cazurile pe care le investigăm” – a declarat spus Procurorul General interimar.