Vlad Filat cere CSJ rejudecarea cauzei în care a fost condamnat: Îmi voi demonstra nevinovăția
Ex-Premierul Vlad Filat a depus astăzi, la Curtea Supremă de Justiție, cerere de revizuire a procesului de judecată, în care a fost condamnat ilegal, informează OFICIAL.
„Solicitarea vine după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru judecarea și condamnarea mea, în lipsa unui proces de judecată echitabil.
Pentru a restabili dreptatea, am solicitat Curții Supreme de Justiție repararea încălcărilor fundamentale comise de instanțele naționale la judecarea cauzei. De data aceasta, instanțele naționale urmează să țină cont de constatările Curții europene din hotărârea de condamnare a statului și anume de faptul că nu am avut parte de un proces public în cadrul căruia să pot să mă apăr și să-mi demonstrez nevinovăția. Curtea, de asemenea a admis că au fost încălcate și alte drepturi din cadrul unui proces echitabil, precum refuzul de audia martori, numirea expertizelor, etc.
Rejudecarea unei cauze urmare a constatării încălcărilor de Curtea europeană este o modalitate prevăzută de legislația internațională, dar și de cea națională, pentru a repara erorile comise de instanțele naționale și pentru a aplica mecanismul “restitutio in integrum” potrivit căruia persoana este repusă în situația anterioară constatării violării.
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei monitorizează respectarea de către statele membre a angajamentelor lor internaționale care țin, inclusiv, de executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, o informație detaliată despre executarea de către Republica Moldova a hotărârii Curții europene prin redeschiderea procesului meu va fi expediată Comitetului de Miniștri” – a declarat politicianul pe Facebook.
Vlad Filat a mai spus că, odată cu redeschiderea procesului și judecarea cauzei sale într-un proces public, cu respectarea drepturilor și garanțiilor fundamentele, este ferm convins că o să-și demonstreze nevinovăția, într-un proces corect, de care nu a putut beneficia, atât el, dar și multe alte persoane în perioada „statului capturat”.
„Toți avem dreptul la dreptate!”, a conchis ex-Premierul.