Ce vor examina în această săptămână deputații

Ce vor examina în această săptămână deputații

Membrii Biroului permanent al Parlamentului au aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din zilele de 25 și 26 mai.

În această perioadă deputații vor examina, în prima lectură, modificări la mai multe acte normative: Legea concurenței, Legea cu privire la activitatea editorială, Legea privind răspunderea civilă și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave, precum și Legea privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf). Pe ordinea de zi au mai fost incluse și proiectul de lege privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și proiectul Codului funciar,  care vor fi examinate în prima lectură.

La următoarele ședințe plenare, deputații vor examina, în a doua lectură, inițiativele legislative de modificare a Legii cetățeniei Republicii Moldova și a Legii privind statutul ofițerului de informații și securitate.

Tot la ședința de astăzi, Biroul permanent a susținut inițiativa Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, de inițiere a procedurii de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.

Joi, 25 mai, ședința plenară va începe la ora 10.00.

Share