Secția neurologie a Serviciului Medical al MAI – renovată
De rând cu alte probleme de sănătate, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au nevoie de intervenții și suport medical în domeniul neurologic și reabilitare medicală. Această realitate este condiționată de specificul muncii angajaților, care sunt implicați în misiuni ce presupun eforturi fizice și psihice de nivel sporit. După mai bine de treizeci de ani, Secția de neurologie a Serviciului Medical al MAI, a fost renovată conform standardelor medicale europene.
Daniela MISAIL-NICHITIN, Secretar de Stat, MAI:
Colegii noștri, care ajung să-și jertfească sănătatea servind cetățenii și țara, merită cele mai bune condiții de tratament și reabilitare. Baremele medicale care, anterior, nu le permiteau ofițerilor să se angajeze sau să-și continue misiunea în forțele de ordine, au fost revăzute. Or, datorită investițiilor pe care le-am făcut până în acest moment în Serviciul Medical al MAI și, mai ales, prin parteneriatele pe care le închegăm, îmbunătățim tratamentele, căutăm abordări noi, intervenim la timp și reușim să consolidăm noi ramuri în practica medicală autohtonă. Iar asta înseamnă beneficii nu doar pentru oamenii din familia MAI. Asta înseamnă că Serviciul Medical al MAI creează modele de servicii medicale, care pot fi preluate și multiplicate pentru toți cetățenii țării noastre.
De altfel, doar în ultimele 12 luni, Serviciul Medical al MAI a reușit fortificarea capacității de prestare a serviciilor medicale calitative și sigure prin:
– Dotarea blocului operator și secției de terapie intensivă cu utilaj medical de ultimă generație, mese noi de operație, lămpi chirurgicale, aparate de anestezie, aparataj pentru sterilizarea și dezinfectarea instrumentarului medical etc. Ca rezultat, numărul intervențiilor chirurgicale s-au triplat în ultimul an.
– Fortificarea echipei de reabilitare medicală și medicina fizică, în suport la tratamentul complex, a fost dotată cu utilaj ultra-modern, care permite efectuarea concomitentă la doi pacienți a 3-4 tipuri de proceduri, fără necesitatea de deplasare a pacienților în diferite birouri și optimizarea timpului efectuării procedurilor.
– Crearea serviciul traumatologic în secția de Chirurgie Generală, ce a permis efectuarea investigațiilor instrumentale de diagnostic (sonografia articulară, endoscopia articulară) și tratamentului complex maladiilor osteo-articulare (ex.: foraj cervico-cefalic al șoldului în asociere cu oxihiperbaroterapie, etc.). Sunt primii pași și în dezvoltarea serviciului de urgență al Serviciului Medical al MAI;
– După înființarea recentă a Clinicii de gastroenterologie și hepatologie, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică „Nicolae Testemițanu”, a fost înființată și Clinica de Urologie. Pacienții vor putea beneficia de tot spectrul și volumul de intervenții și tratament urologic de nivel național, cu excepția transplanturilor. Primele intervenții de acest gen au fost efectuate cu succes recent.