Numărul de contravenții în 2022 a fost în creștere
Biroul Național de Statistică comunică datele privind contravențiile constatate în anul 2022.
Numărul contravențiilor constatate în 2022 este în creștere față de 2021
În anul 2022, au fost constatate 685,2 mii de contravenții sau cu 55,9 mii mai multe comparativ cu anul 2021. Din numărul total al deciziilor luate asupra cauzelor contravenționale, în majoritatea cazurilor au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale (97,7% sau în 665,2 mii de cazuri). În 2,7 mii de cazuri (0,4%) au fost luate decizii de a transmite organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acțiunile contravențiilor se conținea indicele infracțiunii, iar în 13,0 mii de cazuri procesul contravențional a fost încetat din alte motive (1,9%). În medie la 1000 de locuitori au revenit 255 de decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale.
În rezultatul examinării contravențiilor, pe parcursul anului 2022 au fost aplicate în principal următoarele sancțiuni contravenționale: 12,8 mii de avertismente, 649,9 mii de amenzi (cu 8,2% mai mult comparativ cu anul 2021) și 2,5 mii de sancțiuni aplicate privind munca neremunerată în folosul comunității (Anexă, Tabelul 1).
Cele mai multe contravenții constatate și decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale au fost adoptate de către organele Ministerului Afacerilor Interne
Cele mai multe contravenții sunt constatate de către Ministerul Afacerilor Interne – 639,1 mii de contravenții sau 93,3% din numărul total de contravenții constatate, fiind în creștere cu 9,1% față de anul 2021 (Anexă, Tabelul 2). Din totalul deciziilor de aplicare a sancțiunilor contravenționale, 92,6% au fost adoptate de către organele Ministerului Afacerilor Interne, 1,6% – Serviciul Vamal, 1,3% – judecătoriile raionale şi municipale, 1,1% – autoritățile administrative din subordinea Ministerului Finanțelor, 0,8% – Inspectoratul pentru Protecția Mediului, 2,6% – de către alte organe.
Pe categorii de contravenții, aproape fiecare a doua decizie de aplicare a sancțiunii contravenționale se referă la încălcările în domeniul circulației rutiere (71,2% din total sancțiuni aplicate), fiind în creștere cu 20,9% față de anul 2021. Deciziile de aplicare a sancțiunilor pentru contravențiile ce atentează la ordinea publică și securitatea publică au constituit 10,2%, acestea majorându-se cu 14,5% comparativ cu anul 2021. În topul deciziilor de aplicare a pedepsei au urmat cele adoptate pentru contravențiile ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare (5,1%), contravențiile ce atentează la sănătatea populației, sănătatea persoanei, starea sanitar-epidemiologică (3,5%, fiind în descreștere cu 63,2% comparativ cu anul 2021) și cele ce atentează la drepturile politice, de muncă și alte drepturi constituționale ale persoanei fizice (3,2%).
Pe parcursul anului 2022, au fost constatate 479,4 mii de contravenții în domeniul circulației rutiere sau cu 20,8% mai mult comparativ cu anul 2021. În cazul acestora au fost adoptate 473,8 mii de decizii de aplicare a sancțiunii. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (461,6 mii de amenzi sau 97,4% din total sancțiuni aplicate pentru acest domeniu) și circa 11,7 mii de avertismente. De asemenea, au fost înregistrate 625 de cazuri de privare de anumite drepturi și 338 de cazuri în care a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității.
Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum este una dintre cele mai frecvente încălcări contravenționale din domeniul circulației rutiere
De cele mai dese ori au fost aplicate amenzi pentru depășirea vitezei de circulație – 155,5 mii de amenzi (33,7% din total amenzi în domeniul circulației rutiere). Pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere au fost aplicate amenzi în proporție de 17,0% (cu 13,6% mai mult față de anul 2021), iar pentru încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranță, a căștii de protecție, a vestei de protecție, a sistemului de reținere pentru copii și a regulilor privind convorbirile radiotelefonice – 13,9% amenzi din totalul amenzilor în domeniul circulației rutiere.
Cele mai multe sancțiuni cu privare de anumite drepturi au fost aplicate pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului ori în stare de ebrietate, predarea conducerii lui către o persoană care se află sub influenta alcoolului ori în stare de ebrietate sau de alte substanțe – 239 de sancțiuni. Pentru această încălcare s-au aplicat cele mai multe sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității – 211 cazuri.
Ordinea și securitatea publică a fost afectată cel mai des de acte de huliganism, de consumul băuturilor alcoolice în locuri publice și apariția în astfel de locuri în stare de ebrietate
Contravențiile constatate ce atentează la ordinea și securitatea publică au constituit 69,4 mii de cazuri (cu 15,0% mai mult comparativ cu anul 2021). În urma examinării au fost adoptate circa 68,2 mii de decizii de aplicare a sancțiunii. Pentru aceste încălcări în majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (68,1 mii de amenzi), fiind înregistrate, totodată, 32 de cazuri de muncă neremunerată în folosul comunității și 12 cazuri de confiscare.
Cele mai frecvente încălcări din această categorie de contravenții au fost actele de huliganism nu prea grav. Amenzile privind huliganismul nu prea grav au constituit 48,2% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, urmate de cele aplicate pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și apariția în stare de ebrietate în astfel de locuri (30,3%), tulburarea liniștii (13,3%), încălcarea termenului de înregistrare a armelor letale și neletale, precum și a termenului de vizare a permisului de armă sau a permisului de deținere a armelor (6,3%) etc.
În categoria contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător au predominat încălcarea regulilor vamale
În cazul contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare au fost constatate 35,1 mii de contravenții (cu 9,9% mai mult comparativ cu anul 2021). Ulterior, au fost adoptate 33,8 mii de decizii de aplicare a sancțiunii. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții a fost amenda (33,8 mii de amenzi). Concomitent, pentru 1 331 de contravenții a fost aplicată confiscarea, iar pentru 56 de contravenții a fost aplicată ridicarea contra echivalentă a obiectului.
În această categorie au predominat încălcarea regulilor vamale, fiind aplicate amenzi în 10,4 mii de cazuri (30,8% din total amenzi aplicate pentru această categorie). Amenzile privind încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător au constituit 25,5% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care a urmat încălcarea regulilor privind vinieta – 13,0% și încălcarea regulilor de exploatare a echipamentelor de casă și de control – 9,4%. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de comerț au constituit 6,1% în structura amenzilor, iar pentru încălcarea legislației și a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală – 5,3% din amenzi.
În categoria contravențiilor ce atentează la sănătatea populației, persoanei < și starea sanitar-epidemiologică< au predominat încălcările cu privire la nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice
Contravențiile constatate ce atentează la sănătatea populației, persoanei, starea sanitar-epidemiologică au constituit 24,5 mii de cazuri (cu 62,2% mai puțin comparativ cu anul 2021). În rezultatul examinării contravențiilor au fost adoptate 23,3 mii de decizii de aplicare a sancțiunii. Pe lângă amenzi (21,7 mii de cazuri) au fost aplicate 1 358 de sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității, 54 de cazuri de arest contravențional și 225 de avertismente.
În această categorie au predominat amenzile pentru încălcările cu privire la nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (34,6% din total amenzi aplicate pentru această categorie), încălcarea legislației privind controlul asupra plasării pe piață și consumul produselor din tutun (29,7%) și vătămarea integrității corporale (16,6%). Pentru contravențiile constatate ce țin de violența în familie au fost aplicate 49 de amenzi, 1 339 de sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității și 54 de cazuri de arest contravențional.
Injuria a fost cea mai frecventă încălcare din categoria contravențiilor ce atentează la drepturile persoanelor fizice
Contravențiile ce atentează la drepturile politice, de muncă și alte drepturi constituționale ale persoanei fizice au constituit 24,0 mii de cazuri (cu 8,5% mai puțin comparativ cu anul 2021). În rezultatul examinării au fost adoptate circa 21,5 mii de decizii de aplicare a pedepsei..
La această categorie de contravenții cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru injurie (vorbe sau fapte care lezează onoarea și demnitatea persoanei) – 86,9% iar pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copilului– 7,7%.
Pe lângă amenda aplicată, ca și sancțiuni preponderente, au fost aplicate 194 de sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității și 4 cazuri de privare de anumite drepturi.
Gradul de încasare a amenzilor aplicate la nivel de țară pentru contravențiile constatate este de circa 41 la sută
În anul 2022, suma amenzilor aplicate a constituit 524,0 milioane de lei (cu 3,1% mai puțin fată de anul 2021). Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate 213,0 milioane de lei (40,7%).
Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă în funcție de categoria de contravenții. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate a fost înregistrată pentru contravențiile din domeniul agricol și sanitar-veterinar – 49,2%, domeniul circulației rutiere – 44,6%, regimul din transporturi – 43,6% și domeniul protecției mediului – 43,3%. Cea mai mică rată de încasare s-a atestat în cazul contravențiilor care afectează drepturile reale – 16,3% și activitatea autorităților publice – 20,4% .