Peste 12 mii consumatori s-au adresat la „Moldovagaz” cu diverse întrebări
Peste 12 mii de consumatori s-au adresat pe parcursul perioadei ianuarie-martie a anului 2023 la Contact-centrul SA „Moldovagaz” prin intermediul liniei telefonice unice 1304.
Potrivit serviciului relații publice al companiei, majoritatea covârșitoare a apelurilor, și anume 11 583, au parvenit de la locuitorii capitalei.
Astfel, 5 140 de persoane s-au adresat în legătură cu achitarea facturii, din cauza lipsei facturii de plată au apelat 661 de consumatori, iar cu erorile în facturare au intervenit 276. În legătură cu relațiile contractuale au apelat 616 de consumatori, iar 601 au transmis prin această cale indicii contorului, cu alte întrebări de ordin tehnic au apelat 1 663 de persoane. Programul de lucru al centrului este de luni până vineri de la orele 8.00 până la 17.00, iar pentru situații de urgență este preconizat numărul 904, care este disponibil 24 din 24.
Totodată, numărul de utilizatori ai serviciului „Cabinetul personal al consumatorului” a constituit 15 932 de persoane, fiind de creștere de la începutul anului cu 2611 de unități. Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia. Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online. La fel, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații.
Serviciul este disponibil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei noncasnici (persoanele juridice). Mai mult, arhitectura cabinetului personal permite să fie corelate mai multe locuri de consum a gazelor naturale la un singur cont. La fel, indicii contorului pot fi expediați prin intermediul aplicației Viber ChatBot.
La fel, este implementat un sistem de suport pentru consumatori și pe baza mesagerului „Telegram” (https://t.me/ MoldovagazSupportBot). Întrebările din partea consumatorilor sunt acceptate în regim 24 din 24 de ore, în timp ce răspunsurile sunt oferite după ce acestea au fost procesate de specialiștii companiei de luni până vineri.
Prin intermediul platformei on-line pe pagina companiei consumatorii au achitat 17 206 facturi în sumă totală de 35,962 milioane de lei. Totodată. pentru soluționarea problemelor de ordin tehnic și transmiterea indicilor contorului consumatorii de gaze din capitală pot apela la сall-centrul întreprinderii „Chișinau-gaz” la numărul unic ”1305”.
Share