Continuă înregistrarea cadastrală a bunurilor imobile și oferirea titlurilor de proprietate
În Republica Moldova sunt în proces de înregistrare cadastrală 348 de mii de bunuri imobile, 82 de mii de bunuri sunt supuse delimitării publice, iar documentația cadastrală pentru 151 de mii de bunuri imobile se află în proces de corectare.
Lucrările cadastrale masive, dar și înregistrarea drepturilor în registrul bunurilor imobile se fac din contul proiectului de Înregistrare și Evaluare Funciară, finanţat de Banca Mondială și implementat de Agenţia Servicii Publice , în parteneriat cu Agenția Proprietății Publice și Agenția Relațiilor Funciare și Cadastru. Astfel, cetățenii sau autoritățile publice locale nu vor suportă nici un cost.
Ieri, 30.03.2023, locuitorilor s.Tătărești (r-l Strășeni) li s-au înmânat titluri de proprietate asupra terenurilor agricole pe care le dețin.
În următoarele 3 luni, vor fi distribuite circa 40 de mii de titluri în alte 30 de unități teritorial-administrative din raioanele Dondușeni, Șoldănești, Drochia, Florești, Strășeni, Glodeni, Orhei, Soroca, Sîngerei etc.
Proiectul de înregistrare şi evaluare funciară în Republica Moldova este implementat de Agenția Servicii Publice în parteneriat cu Agenția Proprietății Publice și Agenția Relațiilor Funciare și Cadastru, în baza acordului de finanțare între Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Proiectul contribuie la crearea unui sistem de administrare a terenurilor echitabil, transparent și eficient, facilitând creșterea economică și dezvoltarea socială în Republica Moldova. Bugetul proiectului este de 23.6 mln. euro.