Forța Fermierilor face un apel către asociațiile din domeniul cerealier și oleaginoase
Asociația Forța Fermierilor face apel la toate asociațiile ramurale din domeniile cerealelor și oleaginoaselor să ceară urgent convocarea ședințelor Consiliilor pe produs, la care să fie analizate justificările diminuării vertiginoase a prețurilor și măsurile de protecție a producătorilor de cereale și oleaginoase, informează OFICIAL.
Alexandr Slusari, membru al Asociației, spune că, potrivit Legii, Consiliile pe produs au printre obiective analiza piețelor, estimarea prețurilor de referință și înaintarea propunerilor pentru sprijin financiar.
„Din Consiliile fac parte reprezentanții autorităților statale abilitate și asociațiilor interprofesionale pe produs de pe fiecare verigă a filierei. Forța Fermierilor nu este asociația ramurală și juridic nu poate delega reprezentanții în Consiliile pe produs.
În aceasta perioada extrem de dificilă pentru sectorul agrar organizația noastră cheamă pe toate asociațiile ramurale la solidaritate și maximum responsabilitate. Haideți să întreprindem eforturi conjugate pentru protejarea maximală a fermierilor mici și mijlocii din zonele rurale și să nu admitem transformarea Moldovei în moșia a câteva companii transnaționale, controlate din offshoruri, unde vor dispărea majoritatea satelor”, spune Slusari.