PDCM va sesiza Consiliul Europei cu privire la situația din justiție
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a venit cu o declarație în care a spus că nu apără judecătorii, dar justiția, or, într-o justiție capturată nu pot exista judecători onești și integri, informează OFICIAL.
„Puterea judecătorească este putere de stat. Nu-i a 3-a și nu-i nici prima – e putere independentă în stat, iar orice ingerință din partea politicului în justiție constituie crimă gravă.
Sandu și PAS tratează Adunarea Generală a Judecătorilor exclusiv ca „mașină de vot”, iar refuzul judecătorilor de a vota fără discuții membrii CSM selectați de PAS, a provocat o isterie în rândurile guvernării.
Încercarea Maiei Sandu de a intimda judecătorii, inclusiv prin convocarea Consiliului Suprem de Securitate, denotă constituie o infracțiune foarte gravă” – se spune în declarația formațiuni.
PDCM a comunicat că va sesiza Consiliul Europei în cazul punerii în aplicare a acestor presiuni și amenințări.
„Așa cum a făcut-o în cazul proiectului de lege pe împuternicirile excesive ale SIS-ului și pe alte cazuri, care au avut o reacție promptă din partea acestei instituții”, a subliniat formațiunea.