Dorin Recean, în discuție cu autoritățile din Drochia: Guvernul mizează pe autoritățile publice locale pentru a putea construi o societate prosperă
Conjugarea eforturilor autorităților publice centrale și locale pentru accelerarea dezvoltării regionale, accesul populației la servicii publice calitative, modernizarea infrastructurii și transformarea economică a localităților au fost principalele subiecte discutate de premierul Dorin Recean cu autoritățile publice locale din Drochia.
Șeful Executivului a menționat că Guvernul va elimina gradual blocajele existente în activitatea autorităților locale, astfel încât primarii să dispună de instrumentele necesare pentru rezolvarea problemelor din localități.
„Indiferent unde am fi și în ce funcție ne-am afla, contează să facem astfel încât să aducem serviciile publice calitative mai aproape de cetățean. Scopul nostru este să aducem Europa acasă. Guvernul mizează pe autoritățile publice locale pentru a putea construi o societate prosperă”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
În ședință au fost discutate aspecte ale implementării reformei administrației publice, soluții privind atragerea investitorilor în localități și implicarea activă în accesarea fondurilor destinate dezvoltării regionale. În context, au fost menționate oportunitățile programului guvernamental „Satul European”, care vine cu soluții de finanțare pentru un spectru mai larg de proiecte locale.
De asemenea, la întrevederea cu reprezentanții administrației publice locale au fost discutate problemele pe care le întâmpină locuitorii raionului, între care necesitatea de reconstrucție a traseului R7, care traversează orașul Drochia, lipsa forței de muncă și identificarea soluțiilor pentru stoparea fenomenului de migrație în zonele urbane ale țării.
De asemenea, premierul Dorin Recean a discutat cu reprezentanții serviciilor desconcentrate din Drochia despre facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice și crearea condițiilor favorabile pentru încadrarea tinerilor specialiști în instituțiile publice locale. Premierul Dorin Recean a îndemnat reprezentanții autorităților centrale din teritoriu să identifice împreună soluțiile necesare pentru rezolvarea problemelor în beneficiul oamenilor. Totodată, prim-ministrul Dorin Recean a realizat o vizită inopinată la Inspectoratul de poliție din Drochia. „Am discutat cu șeful Inspectoratului de poliție despre măsurile necesare pentru ca lucrurile să evolueze. Sunt mai multe probleme care trebuie să fie rezolvate”, a precizat premierul Recean.