Adoptat de Parlament: Sintagma „limba română” va fi introdusă în toate legile Republicii Moldova
În toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Un PROIECT care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Printre prevederile proiectului mai figurează considerarea desuetudinii textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun. Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.
Potrivit autorilor, condițiile ce au impus adoptarea prezentelor modificări lefislative rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.
Proiectul de lege a fost votat în a doua lectură, de 58 de deputați.