Alexei Buzu și Dan Perciun, la New York, au avut discuții cu directorul executiv adjunct al UNFPA

Alexei Buzu și Dan Perciun, la New York, au avut discuții cu directorul executiv adjunct al UNFPA

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, împreună cu deputatul PAS, Dan Perciun, Președintele Comisiei protecției sociale, sănătate și familie, se află într-o vizită în New York, SUA, informează OFICIAL.

Ieri, oficialii au avut o întrevedere cu Ib Petersen, directorul executiv adjunct al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

„În cadrul întâlnirii, alături de Dan Perciun, am vorbit despre prioritățile ministerului, dar și al actualului Guvern, pentru următoarea perioadă. Am povestit partenerilor noștri despre ceea ce urmează să întreprindem, în special reformarea sistemului de asistență socială, protecția copilului și reducerea sărăciei în rândul acestora.

Am discutat despre posibilitățile de acordare a asistenței și consultanței în domeniile de referință”, spune ministrul Buzu.

Share