Premierul a avut discuții cu Ambasadorul UE despre acțiunile necesare pentru accelerarea procesului de aderare la UE
Guvernul va prioritiza în continuare acțiunile necesare pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, iar reformele inițiate în domeniile-cheie pentru modernizarea țării vor fi implementate cu sprijinul UE.
Aspectele colaborării moldo-comunitare, în vederea realizării agendei europene a țării noastre, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.
Șeful Executivului a subliniat importanța menținerii unui dialog activ pe subiectele de interes prioritar, inclusiv în ceea ce ține de fortificarea instituțiilor și consolidarea capacităților Guvernului, menționând că suportul oferit de UE va aduce țara noastră la realizarea proiectului național, cel de aderare la Uniunea Europeană. „Ne-am propus cu echipa să accelerăm procesul de integrare europeană, să capacităm instituțiile și să realizăm reformele în beneficiul cetățenilor. În același timp, trebuie să ne asigurăm că reformele pe care le implementăm sunt sistemice și sustenabile”, a spus premierul Dorin Recean.
Prim-ministrul s-a referit la prioritățile programului de activitate a Guvernului, accentuând dezvoltarea economică a țării, atragerea investițiilor și crearea noilor oportunități pentru mediul de afaceri.
La rândul său, ambasadorul Jānis Mažeiks a menționat sprijinul UE în procesul de modernizare și transformare a țării noastre, discutând cu oficialul moldovean șirul de proiecte implementate cu susținerea Uniunii Europene. În acest context, oficialii au punctat importanța gestionării eficace a asistenței financiare primite de Republica Moldova, inclusiv pentru sporirea eficienței energetice a țării.