Implementarea cadrului de competențe profesionale, discutată cu angajații CCRM

Implementarea cadrului de competențe profesionale, discutată cu angajații CCRM

Cadrul de competențe profesionale este un instrument de gestionare a resurselor umane, care definește competențele relevante pentru dezvoltarea angajaților unei instituții.

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și-a definitivat cadrul de competențe profesionale, care va consolida capacitățile necesare unui auditor public, pentru competențele financiare, de conformitate și de performanță, și de dezvoltare profesională.

În acest sens, angajații CCRM au participat, astăzi 20 ianuarie, la o sesiune de instruire cu genericul „Evaluarea competențelor profesionale conform prevederilor Cadrului de competențe profesionale al Curții de Conturi a Republicii Moldova”.

Obiectivele sesiunii de instruire au fost de a aduce claritate în procesul de implementare a Cadrului de competențe profesionale și de a de a oferi suport în procesul de evaluare a competențelor profesionale în cursul procesului de evaluare a performanțelor individuale a funcționarilor publici.

Discuțiile s-au axat în special pe etapele de implementare a cadrului de competențe, așteptările angajaților, comunicarea și familiarizarea angajaților cu documentul menționat. La fel, s-au abordat subiecte relevante, precum evaluarea planurilor individuale de instruire și instrumentul de autoevaluare, care va fi utilizat în determinarea nivelului de competențe al angajaților, ce vor furniza informații pentru acțiunile de dezvoltarea a competențelor profesionale. Implementarea cadrului de competențe va oferi managerilor o sursă de reflecții a nivelului de competențe a angajaților și o sursă de informații pentru nevoile de dezvoltare a cunoștințelor și aptitudinilor profesionale.

Menționăm că, proiectul Cadrului de competențe a fost elaborat cu suportul partenerilor de dezvoltare din cadrul Oficiului Național de Audit a Suediei, în scopul asigurării bunei implementări a Obiectivului nr. 2.2. din Strategia de dezvoltare a Curții de Conturi pentru perioada 2021-2025.

Share