Pisaniile lui Ștefan cel Mare descoperite la Herson. Ministrul Culturii: Nu este cazul să ne antrenăm într-o competiție
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, spune că autorităățile Republicii Moldova vor evacuarea patrimoniului cultural descoperit în Herson, informează OFICIAL.
Este vorba despre pisaniile lui Ștefan cel Mare și Sfânt, informație confirmată de autoritățile ucrainene.
Ministrul spune că este în dialog permanent cu Olexandr Tkacenko, ministrul ucrainean al culturii și cu Lucian Romașcanu, omologul român.
„Nu e cazul să ne antrenăm acum într-o competiție, cine va păstra mai bine comorile, pentru că este vorba de situație de război și de faptul că piese de patrimoniu mondial de valoare inestimabilă, în Ucraina, se pot pierde irecuperabil în bombardamente sau fiind furate și vandalizate de ocupanți.
Acum este de datoria noastră să oferim suport în salvgardarea patrimoniului și să ne unim eforturile pentru a susține cultura și oamenii țării vecine!
Asta am decis în luna iunie, la reuniunea „Group of Ten”, la Lviv, Ucraina, unde am adoptat o poziție comună pe arena internațională cu scopul de a contracara agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, război care amenință patrimoniul cultural al acestei țări.
Miniștrii culturii din 10 țări, printre care România și Republica Moldova, am inițiat atunci Declarația de intenție ale ministerelor culturii din țările participante, document care reiterează susținerea unitară în vederea conservării patrimoniului cultural al Ucrainei și recunoașterea acestuia ca parte a patrimoniului cultural al umanității”, spune ministrul.