Deputatul Odnostalco obligat să dezmintă informații despre ministrul Sănătății

Deputatul Odnostalco obligat să dezmintă informații despre ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, l-a chemat în judecată pe socialistul Vladimir Odnostalco, privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, încasarea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată și să-i facă dreptate, iar instanța a admis cererea, informează OFICIAL. 

Astfel, instanța îl obligă pe Odnostalco Vladimir să dezmintă personal și public informațiile răspândite de acesta la o conferință de presă din 02 februarie 2021, organizată și susținută la sediul Parlamentului Republicii Moldova și informațiile publicate și răspândite pe pagina sa oficială de Facebook, care vizează pe reclamant, și sunt defăimătoare și false.

„Totodata, instanța impune deputatul să dezmintă informațiile exact în același mod în care au fost răspândite, adică în cadrul unei conferințe de presă care va fi organizata și susținută la sediul Parlamentului Republicii Moldova cu invitarea tuturor reprezentanților mass media din Republica Moldova și cu publicarea textului dezmințitor pe pagina sa oficială de facebook.
Se mai obligă deputatul să șteargă/elimine de pe pagina sa oficială toate postările publicate în legătura cu diploma de master”, mai spune ministrul.

Nemerenco spune că a acceptat să treacă de la Președinție la minister pentru oameni.

„Vă îmbrățișez pe toți, oameni simpli și dragi, care m-ați susținut în acel urât februarie, când atacurile murdare nu mai conteneau. Îi spun mulțumesc doamnei de la benzinărie care nu a acceptat bani pentru o cafea, din drag, spunându-mi “Ei cred că noi, cei simpli, de la țară suntem proști, dar nu e așa; capul sus”; doamnei care mi-a băgat la plăcintărie în pachet si o pâine caldă și mi-a zis să nu cedez; domnului care mi-a zis că nu crede nimic deoarece am ochi calzi și buni; doamnei de serviciu dintr-un supermarket care și-a cerut voie să mă cuprindă; băiatului cu pizza care l-am întâlnit în lift, mi-a zâmbit si mi-a zis “Nasul sus, nu mor caii …”, și multor altor mii care m-au încurajat în fiecare zi. Am acceptat să vin de la Președinție la minister doar pentru dumneavoastră, oamenii simpli ai acestei mici bucăți de pământ atât de frumoase și cu o soartă atât de grea. Și în judecăți am mers tot pentru dumneavoastră – ca să vă redau încrederea că există totuși dreptate, și că noi, ca oameni, popor, națiune, avem viitor”, spune ministrul.

Share