Comisar European, în ședința Parlamentului: Moldova a jucat un rol crucial în înființarea Liniilor de solidaritate pentru a crește securitatea alimentară globală

Comisar European, în ședința Parlamentului: Moldova a jucat un rol crucial în înființarea Liniilor de solidaritate pentru a crește securitatea alimentară globală

Moldova a jucat un rol crucial în înființarea Liniilor de solidaritate pentru a crește securitatea alimentară globală și pentru a oferi un colac de salvare economiei Ucrainei. Declarația a fost făcută de Comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, în plenul Parlamentului Republicii Moldova.

Înaltul oficial UE și-a exprimat admirația față de liderii politici ai Moldovei pentru deciziile de a ajuta poporul ucrainean care suferă de pe urma războiului, dar și pentru faptul că, în cele mai grele momente, păstrează ambiția vectorului european. Virginijus Sinkevičius a atras atenția că Rusia transformă aprovizionarea cu energie în armă pentru a șantaja Europa, iar Moldova este una dintre ele mai afectate țări. Comisarul European a spus că acest lucru necesită măsuri suplimentare pentru a consolida rezistența sistemelor de aprovizionare cu energie, inclusiv creșterea utilizării surselor regenerabile. În acest sens, oficialul UE a asigurat că Uniunea Europeană va fi alături de Republica Moldova.

Reprezentantul UE a apreciat că, în calitate de țară candidat, Moldova a atins realizări în aplicarea prevederilor de mediu ale Acordului de Asociere cu UE și a încurajat parlamentarii să continue să aducă legislația națională în concordanță cu normele comunitare și să facă posibilă punerea în aplicare a noilor legi. În context, Comisarul European pentru mediu a subliniat că aderarea Moldovei la programul UE de climă și mediu, document semnat astăzi, va ajuta țara să abordeze problemele climatice și de mediu pe care UE le tratează într-un mod extrem de serios, iar cetățenii Moldovei vor avea doar de câștigat, pentru că este o competiție sănătoasă în aspirația spre ce este mai bun. Virginijus Sinkevičius a reconfirmat că Moldova nu va fi singură pe calea sa europeană și în angajamentele sale internaționale, deoarece UE și Comisia Europeană sunt gata să ofere Moldovei asistență tehnică și financiară.

Comisarul European și-a exprimat speranța să toate partidele politice din forul legislativ al Moldovei vor avea unitate în privința protecției mediului. Legislația de mediu are mare importanță, deoarece este baza viitorului copiilor noștri, a declarat oficialul UE.

Share