Socialiștii cer demisia lui Sergiu Litvinenco și a Veronicăi Dragalin… Vor depune moțiune și vor demara proceduri în vederea acționării în judecată!

Socialiștii cer demisia lui Sergiu Litvinenco și a Veronicăi Dragalin… Vor depune moțiune și vor demara proceduri în vederea acționării în judecată!

Deputații Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Vlad Batrîncea și Vasile Bolea, în cadrul unui briefing de presă, au anunțat că vor depune moțiune simplă asupra activității Ministerului Justiției și a cerut demisia șefului Procuraturii Anticorupție (PA), informează OFICIAL. 

„Am văzut eclipsa de lună, dar și cea de soare, iar acum vom vedea eclipsa acestei guvernări, care trebuie să plece și să nu se mai întoarcă. De 8 ori a fost schimbată Legea Procuraturii doar ca instituția dată să devină vasal guvernării. Am văzut că este și dovada – acele mesaje și discuții, ce demonstrează că s-au trucat concursurile pentru numirea procurorilor – nu doar în Procuratura Anticorupție, dar și procurori-șefi în raioane… Am văzut cum guvernarea își pune oameni în funcții-cheie”, a declarat Vasile Bolea.

Astfel, deputatul a anunțat că BCS va depune, în această săptămână, moțiune simplă asupra politicilor în domeniul justiției.

„Sergiu Litvinenco trebuie să-și dea demisia. Întâi a negat și a spus că discuțiile sunt trucate, apoi – după ce au fost unele confirmări, el deja tace – nu șție ce să facă… Noi îl vom ajuta – vom înregistra moțiune în Parlament”, a precizat el.

Vasile Bolea a mai spus că și Veronica Dragalin trebuie să demisioneze de la șefia PA. „Trebuie să-și dea demisia, să fie organizat un nou concurs și să participe – să vedem ce notă va obține”, a precizat el.

În context, deputatul a comunicat că socialiștii vor demara procedurile prealabile în vederea acționării în justiție a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care prin actul său a numit-o pe Veronica Dragalin. „Considerăm că, acel act, prin care a fost numită doamna Dragalin, e lovit de nulitate” – a precizat el.

Fruntașul socialist a mai spus că, în Parlament, vor înregistra și un proiect pentru modificarea Legii Procuraturii, prin care ministrul Justiției să fie exclus pe viitor din componența CSP. „Astfel, vom exclude factorul politic din CSP”, a conchis Vasile Bolea.

La rândul său, Vlad Bătrîncea, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, deputat al BCS, a declarat: „Reforma justiției trebuie reluată, în condiții adecvate, respectând regulile asumate și fără implicarea politicului pe viitor, doar așa vom putea construi o justiție și procuratură independentă, care, cu adevărat, să poată apăra drepturile cetățenilor.”

Share