Balanţa energetică a Republicii Moldova pentru anul 2015, aprobată
Ministerul Economiei, în parteneriat cu proiectul pentru asistenţă tehnică al UE, TA-ESS, a elaborat în premieră, Balanţa energetică a Republicii Moldova pentru anul 2015. Documentul a fost aprobat de Guvern în şedinţa din 12 august, curent.
Prognozele balanței energetice sunt necesare la crearea capacităţilor de prognozare în sectorul energetic pe termenele scurt, mediu şi lung, dar și îmbunătățirea procesului de planificare energetică în Republica Moldova, iar elaborarea acestora va contribui la pregătirea documentelor de politici din sectorul energetic, strategii, programe, concepte, planuri de acţiuni etc.
Prognozarea în sectorul energetic este definită în cele mai bune practici europene, care sunt susţinute în mod legal prin Regulamentul (CE) nr.1099/2008 privind statisticile energetice, completat cu Regulamentul Comisiei (UE) nr.147/2013 din 13 februarie 2013, implementarea cărora a devenit o obligaţiune a Republicii Moldova în cadrul acquis-ului Tratatului Comunităţii Energetice în octombrie 2012.
Proiectul Hotărîrii Guvernului privind aprobarea balanței energetice de perspectivă pentru anul 2015 este o acțiune prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 141 din 24 februarie 2014 privind crearea sistemului de statistică energetică.
Maria Roşca