Dodon: PAS caută activ voturi în Parlament pentru a modifica unele articole din Constituție pentru renunțare la neutralitate
„Din păcate, ce e mai rău din partea lor abia vine. Și nu mă refer aici doar la criza energetică și economică, la subordonarea justiției, la dictatura instaurată și la sărăcia în care va aluneca tot mai adânc țara în iarnă. Poate fi și mai rău decât atât. Pentru a se menține cu orice scop la guvernare, Maia Sandu și curatorii săi transformă Republica Moldova într-un stat dictatorial, iar pentru a distrage atenția cetățenilor de la problemele sociale și economice, ei sunt gata să provoace și o confruntare militară pe teritoriul țării. Există tot mai multe semnale că guvernarea PAS pregătește mobilizarea cetățenilor și are intenția să se implice în acțiuni militare pe Nistru, la cererea și cu susținerea aliaților externi ai Maiei Sandu” – a declarat Igor Dodon, ex-Președinte al țării, informează OFICIAL.
Potrivit spuselor sale, la moment, sunt mai mulți actori străini interesați de un conflict în regiunea Transnistreană, inclusiv pentru a crea un nou focar de război în regiune, separat de zona luptelor deja existente în Ucraina. Miza unora dintre acești actori este să transforme Republica Moldova în parte activă a confruntării militare cu forțele rusești, ca apoi Chișinăul să justifice intervenția „prietenească” a unor trupe NATO din România și din alte țări occidentale, care vor trece Prutul.
„Și dacă Maia Sandu se va lăsa convinsă să facă asemenea jocuri criminale, înseamnă că ea este ruptă complet de interesele naționale și de preocupările cetățenilor moldoveni, care vor pace și nu doresc să fie de partea vreunei părți în războiul din vecinătate. Dacă Maia Sandu va face jocul străinilor, atunci se vor utiliza diferite motive și pretexte pentru a „justifica” un conflict deschis în raport cu Transnistria, pentru a provoca o ripostă rusească și pentru mobilizarea moldovenilor și trimiterea lor pe frontul de pe Nistru. Iar una din consecințele acestor acțiuni va fi renunțarea guvernării la statutul de Neutralitate a Republicii Moldova. Iată de ce PAS de pe acum caută activ voturi în Parlament pentru a modifica unele articole din Constituție.
Este pus în discuție și scenariul absorbției Republicii Moldova de către România, despre care am vorbit încă acum câteva luni. În acest caz, Republica Moldova va fi de facto trecută sub administrarea militară directă a Occidentului și va deveni poligon de război. Iar moldovenii vor deveni carne de tun în jocurile geopolitice ale străinilor”, a mai spus el.
Politicianul a remarcat că „este evident că asemenea planuri ale guvernării PAS, dacă vor fi puse în practică, vor determina și mai mulți oameni să părăsească Moldova, fiindcă nimeni nu vrea să fie unealtă docilă și carne de tun în interesele politice ale Maiei Sandu și ale verișoarelor ei din Guvernul PAS. În loc să aducă diaspora acasă, așa cum au promis în 2020-2021, cei din PAS forțează lumea să plece în continuare din Moldova din cauza sărăciei și de frica de a fi mobilizați la război.”
„Iar susținătorii de azi ai Maiei Sandu și PAS trebuie să știe că în caz de pericol conducerea țării, inclusiv o buna parte din ONG-știi și conducătorii trusturilor media ce lustruiesc imaginea guvernării, au deja valizele gata pregătite de plecare, unii și-au scos deja mamele și rudele din țară, iar adepții, executorii din procuratură, judecătorii și toți cei care azi fac abuz de putere vor fi părăsiți și lăsați să răspundă pentru ilegalitățile comise în interesele actualei guvernări galbene”, a mai menționat Igor Dodon, precizând că îi recomandă șefului statului „să țină cont de lecțiile istoriei și să nu uite nicio zi de promisiunile electorale date cetățenilor, care au ales-o pentru vremuri bune și pace, dar nu pentru sărăcie, scumpiri, haos și război”, dar și că, cetățenii trebuie să fie ca niciodată uniți și gata pentru a face față noilor provocări, „pentru că de hotărârea noastră depinde viitorul țării, al copiilor și nepoților noștri”.